Preotul Paul Iulius Negoiță, unul dintre cei mai iubiți părinți din România, a spus ce trebuie să facem în Postul Paștelui.
„Nu este cazul să mai amintesc că începe Postul Paștelui, așa cum nu cred că are rost să mai amintesc că postul reprezintă mult mai mult decât efortul de abținere de la anumite mâncăruri și băuturi.
Dar, să admitem că pe celelalte le vom simți treptat, o dată cu postul alimentar, și să începem cu exercițiul igienico – sanitar al postului alimentar.
Nu cred că vreodată în istorie au fost atâția nutriționiști. De asemenea, nu cred că s-a mai întâmplat vreodată ca atâția oameni să țină dietă, iar rezultatul să fie ceea ce se vede în toate statisticele.
Ce ați zice de nutriționistul… creștin. Nu are studii de câteva zile sau de câteva luni, ci experiență bi-milenară. Nu te supune la acrobații culinare nefirești, ci te trimite să mănânci natural, din ce crește pe lângă tine. Nu te roade la stomac, pentru că-l ții pentru Dumnezeu. Postind în postul creștin dai exercițiului de voință mai mult decât un sens egolatru. Nu-l ții să arăți mai bine, deși vei arată, ci să fii mai bun și vei fi.
Postul creștin nu este greu de ținut pentru că Dumnezeu îți întărește voința ta slabă, care dacă ar fi fost tare, nu apelai la nutriționist, ci își rezolvai singur problema. Informație despre ceea ce trebuie să faci ai din belșug și știi cât un nutriționist, doar voința și organizarea vieții îți lipsește, aspect pe care postul creștin îl rezolvă din start.
Schimbi registrul alimentar, renunțând la carne și produse de origine animală, pentru a-i da o pauză organismului care a muncit din greu de la Crăciun încoace. Așadar, fără carne și alte produse de origine animală.
Reduci cantitatea, chiar dacă tendința este să mănânci mai mult în post, pentru a suplini lipsa proteinei animale. Aici poți da dovadă de voință: mănânci mai puțin. Dacă doar înlocuiești produsele și mănânci la fel de mult, sau chiar mai mult, mai este post?
Schimbi gama de alimente și mănânci ceea ce-ți pregătește primăvara. Astfel organismul se curăță de toxine. Iar pentru o detoxifice profundă trebui să spui o rugăciune de mulțumire, și-l chemi pe Dumnezeu să-ți binecuvânteze bucatele, bucurându-te de ele așa cum sunt.
Nu căuta ceea ce lași în urmă sub aspectul gustului și al formei. Nu are rost să dai banii pe cârnați de post, salam de post, brânză de post și alte năzdrăvănii, pline de conservanți și chimicale. Poate că unele dintre acestea nu sunt din soia modificată genetic, deși mă îndoiesc. Chiar și așa, postul însemnă schimbare, nu substituire. De aceea, mănâncă ce mâncau părinții tăi la țară. Se găsește, nu te teme!
Caută și vei afla, ceea ce e sănătos pentru tine în natură, într-o hrană cât mai simplă și mai puțin gătită. Știu, toată lumea se plânge că în post trebuie să gătești mai mult. De ce să nu încerci să mănânci cât mai puțin procesat?!
Deci, lasă banii pentru nutriționist în buzunar. Ia aer în piept și ai curaj să schimbi ceva în viața ta. Dumnezeu îți este alături și-ți face voința de fier.
Nu-ți urez post ușor, pentru că postul nu e greu. A reprezentat mereu o normalitate. Gândește-te că înaintașii ai tăi au făcut foamea și nu au disperat, au rezistat! Cum adică ei au rezistat la lipsa alimentelor și noi nu putem rezista la abundența lor?!
Timp de 40 de zile, dietă creștină, la care, pe lângă sănătate fizică veți obține și daruri spirituale care vin treptat, zi cu zi, iar la final, veți trăi bucuria Învierii cum nu vă imaginați că poate fi!”, a scris preotul Paul Iulius Negoiță pe site-ul său paulnegoita.ro.
VEZI ȘI: Greșeala alimentară pe care mulți o fac fără să știe. Dr. Virgiliu Stroescu: De azi înainte așa să faceți! S-a înțeles? / video:
VEZI ȘI: Îndulcitorul natural care e mai dăunător decât zahărul. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l! / video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News