Preotul Paul Iulius Negoiță: „Nu-s capabil de postul lui Vincent van Gogh”. Ce părere aveți despre un astfel de post?

Data actualizării: | Data publicării:
Paul Iulius Negoiță
Descriere foto: Paul Iulius Negoiță

Preotul Paul Iulius Negoiță a vorbit despre un altfel de post.

„De mult timp mi-am propus să vorbesc despre mistica lui Vincent van Gogh. Nu are cum să nu te impresioneze viața acestui sărac al sorții pecuniare, care astăzi îmbogățește pe mulți, ori le dă garanția că banii lor, investiți în tablourile lui, nu-s roși de inflație.

Vincent van Gogh! Un sărac. Un neînțeles!

Neînțeles în viață, când a trăit pe spesele fratelui care-i dădea bani să aibă de pe o zi pe alta. Neînțeles după moarte. Cine înțelege un suicid? Da, poate fi înțeles doar din perspectiva …. legendarei noastre Legende. Manole nu și-a închis-o doar pe Ana între ziduri. Dăduse tot ce putea. Era în culmea creației. Nu avea de cei să-i mai aducă sufertașul cu hrană pe viitor. Nu murea numai ea. Murea și el. Istoria nu-l contrazice. Nimic nu a mai creat după Ana.

Vincent van Gogh s-a reîntors la sursa care-l generase. Dăduse artei și lumii tot ce avea de dat. Își împlinise misiunea. Avea 37 de ani.

 

Nu fac analiza artei lui. Ar fi de prisos. Doar atât pot spune. A căutat Cerul. Copacii lui nu se terminau. Mângâiau stele. Copacii lui nu lăsau ca lumea să se rupă în Cer și Pământ. Ca Dumnezeu să fie doar în Cerul Lui. Pentru că nu aceasta este realitatea legăturii noastre cu El. Dumnezeu nu a părăsit lumea, nu a abandonat-o după creație. Atunci Vincent van Gogh de ce să nu-i bată cu arborii lui la fereastra Cerului?

 

Năvala acestor gânduri mi-a venit în timp de post. Ce postesc eu sau tu? Poate schimbăm regimul culinar, având în minte că fizic ne va fi mai bine. Medicii așa spun și-i cred. Dar mai mult de atât? Cumpărăm la fel! Cheltuim la fel! Consumăm tot – în afară de carne și lapte – la fel de mult. Avem, în mare, cam aceeași viață. S-a terminat postul … nici măcar nu mai schimbăm vasele din pod, așa cum făceau bătrânii noștri care rupeau timpul în două. Nu farfuria era murdară de dulce! Nici spurcată nu era! Însă vremea trebuia să alterneze. Timpul trebuia să devină cu adevărat altul.

Cum postea Vincent van Gogh? Ei bine, postea pentru …. Pilda Talanților. Avea un dar imens. Îl lucra. Pentru el trăia. Nu s-a dus să-l îngroape și să-l dea intact  la marea întâlnire. L-a muncit și a postit ca să-l poată înmulți. Generosul frate – un fel de gestionar al adjuvanților pentru înmulțirea talanților – îi dădea duminica bani. Duminica, nu în altă zi. Vincent van Gogh trei zile mânca și restul răbda. De fapt nu răbda ci se hrănea cumpărând pânze, culori ….

Nu a vândut nimic în viață. Cine cumpăra atunci așa picturi? Dar Vincent van Gogh nu a renunțat. A lucrat. Talantul care se cere lucrat, indiferent de vremuri! Ce poți să-i faci? Să-l îngropi de foame? Noi, pentru bani am fi renunțat! El …..

Azi e un pictor scump. Scump de tot. Valoarea artistică se calculează în bani mulți. Se bate, el, geniul neînțeles, pe piețe artistice, în societatea de consum… deși el, pentru el, pentru corpul lui, a consumat atât de puțin…..

Nu se vorbește până și despre consumul de artă? Până și arat pe care el a făcut-o pe foame noi o consumăm, chiar și în post. Și nu ne limităm la artă în fuga noastră după posesiuni mărunte sau mari, utile și mai ales inutile, conștiente dar mai ales induse.

Noi, eu, tu, postim? Postim dar cumpărăm și consumăm cu nesaț! E un post al stomacului, nu unul al firii. Nu e un post al talantului pus în lucrare, ci al cardurilor lăsate goale. E doar o comutare parțială a vieții, o schimbare de raion de la măcelărie la vegetale. Și ce scumpe sunt cele ale postului acum! Postul inversează piața, nu?! Schimbă și firea? Rămâne de să ne analizăm fiecare dintre noi. La raion au doar vegetale …. pânzele, culorile sunt în noi.

În ceea ce mă privește, recunoscu, nu-s capabil de postul lui Vincent van Gogh. Cumpăr la fel. Gândesc la fel. Trăiesc la fel. Mănânc tot atâtea mese, uneori chiar mai …. voluminoase.  Dar continui să-l admir pe Vincent van Gogh!”, a scris preotul pe blogul său.

 

VEZI ȘI: Andreea Esca și-a schimbat religia. De ce a luat această decizie:

https://www.spectacola.ro/andreea-esca-si-a-schimbat-religia-de-ce-a-luat-aceasta-decizie_38150.html

 

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Anca Murgoci | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel