Horoscop primele trei luni din 2023. Urmează trei tranzite marcante din punct de vedere astrologic.
Spuneam la început de 2023 că primele două săptămâni nu sunt prea prielnice din punct de vedere astrologic. Marte, planeta acțiunii, a fost retrogradă în semnul Gemenilor până pe 12 ianuarie, iar Mercur, planeta gândirii și a planificării, mai este retrogradă până pe 18 ianuarie. Deci iată două motive serioase care ne-au ținut pe loc și ne-au adus destulă confuzie legată de planurile noastre de viitor. Dar iată că din a doua parte a lunii ianuarie, începem să vedem și o parte mai roz a acestui an.
Așa că ne-am gândit să vă oferim recomandările pentru primul trimestru. Primele trei luni sunt marcate de trei tranzite majore, două care se simt mai serios, și unul care va avea de-a face cu partea inconștientă.
Jupiter tranzitează semnul Berbecului, deci ni se oferă curaj, îndrăzneală și dorință de noutate. Cu alte cuvinte, ar fi bine să forțăm, grăbim, naștem un proiect. Acum că nu vor mai fi Mercur și Marte retrograde vom vedea mai repede rezultatele.
Saturn schimbă semnul pe 7 martie. Intră în Pești. Aici vom separa realitatea de așteptări. Unii vor fi obligați să traseze o linie clară între ce cred ei și ceea ce se întâmplă cu adevărat. Pe moment, nu ne vom simți bine, dar cu timpul ne vom da seama că avem nevoie de o încheiere/un reset.
Pluto va pătrunde și el în semnul Vărsătorului pe 23 martie. Dar acest tranzit se va ocupa mai degrabă cu sufletul colectiv și încă nu îl vom simți în mod concret.
Berbec/Ascendent în Berbec
Să o spunem pe aia dreaptă! Jupiter se va mai întoarce în semnul tău abia în aprilie 2034! Să ne reamintim că este Marele Benefic, planeta care aduce beneficii, expansiune, amplificare. Ce trebuie să faci tu în primele trei luni? Să vezi doar partea plină a paharului sau, dacă nu există, să o creezi tu. Da, ai auzit bine! Jupiter ascultă dorințele tale! Nu îți fie teamă că ai prea multe, se va ocupa el să îți arate că de unele nu ai nevoie. Cert este că ți-ar face bine și unele călătorii sau noi forme de educație.
Taur/Ascendent în Taur
Eh, în prima fază, va trebui să te descotorosești de ce nu îți mai trebuie. Jupiter se va afla în casa a douăsprezecea și va amplifica toate temerile tale. Că altfel nu le-ai vedea! Și nu se întâmplă degeaba! Trebuie să îți recapeți suflul! De aceea ar fi bine să te preocupi de sănătatea ta și a celor dragi, fizică și mintală. Saturn îți va lua la puricat toate planurile pentru viitorul apropiat din martie. Vei învăța să fii și mai răbdător!
Citește continuarea pe Astrosens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News