Cancerul regelui Charles al III-lea "a fost detectat devreme", a afirmat marţi prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, care s-a declarat optimist în privinţa evoluţiei medicale a suveranului, adăugând că va rămâne în strânsă legătură cu monarhul pentru a gestiona chestiunile administrative ale ţării.
"La fel ca toată lumea, suntem şocaţi şi întristaţi, iar toate gândurile noastre sunt alături de el şi de familia sa. Din fericire, (cancerul) a fost depistat la timp şi toată lumea îi doreşte să primească tratamentul de care are nevoie, precum şi o recuperare completă", a declarat Rishi Sunak într-un interviu acordat pentru BBC.
"Sunt, bineînţeles, în contact regulat cu (regele) şi voi continua să comunic cu el ca de obicei", a adăugat el.
"Multe familii care ne ascultă din întreaga ţară au fost afectate de acelaşi lucru şi ştiu ce înseamnă, aşa că îl vom susţine şi sperăm să trecem peste această încercare cât mai repede posibil", a mai spus Rishi Sunak.
Regele Charles al III-lea suferă de un cancer ce a fost depistat în timpul unei operaţii recente la prostată, care îl va ţine departe de viaţa publică pentru o perioadă de timp a cărei durată nu este deocamdată cunoscută, la mai puţin de un an şi jumătate după ce i-a succedat pe tronul Regatului Unit mamei sale, regretata regină Elisabeta a II-a, a anunţat luni Palatul Buckingham.
La nouă luni după ce a fost încoronat, suveranul britanic, în vârstă de 75 de ani, nu intenţionează însă să îşi înceteze complet activităţile de şef de stat al Regatului Unit - dar şi al altor 14 ţări - şi va continua "să se ocupe de afacerile de stat şi de sarcinile administrative" în timpul tratamentului.
Potrivit Palatului Buckingham, regele "rămâne foarte optimist cu privire la tratamentul său şi aşteaptă cu nerăbdare să revină la îndatoririle publice cât mai curând posibil", relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News