În timpul ceremoniei Trooping the Colour, care a avut loc sâmbătă la Londra şi a marcat prima apariţie în public de anul acesta a mamei prinţului, prinţesa de Wales, prințul Louis a atras toate privirile.
În timpul paradei militare, prinţul Louis, în vârstă de 6 ani, care a urmărit ceremonia alături de mama, fratele şi sora lui, a fost văzut căscând. Mai târziu, prințul a schiţat nişte mişcări de dans în timpul defilării Gărzii Scoţiene pe melodia ''Highland Laddie''.
Spre deosebire de 2023, Kate nu s-a alăturat celorlalţi membri ai familiei regale pe podium, însă a urmărit evenimentul de la fereastra fostului birou al ducelui de Wellington, alături de copiii ei.
Apoi, familia regală a apărut la balconul Palatului Buckingham, de unde au urmărit parada aeriană.
În timpul spectacolului aerian, William l-a mustrat, într-un mod afectuos pe Louis, sub privirea amuzată a lui Kate. În timpul intonării imnului naţional, sora mai mare, Charlotte, i-a făcut observaţie, spunându-i să stea liniştit.
Foto
Prince Louis steals the show with huge yawn at Trooping the Colour - 'He's messing with things'https://t.co/XznADfJuAQ pic.twitter.com/HiNIZ3FVQ2
— OK! Magazine (@OK_Magazine) June 15, 2024
Prince Louis remains a scene stealer in latest Trooping the Colour moment#TroopingTheColour https://t.co/EbZmpVuubL
— Tea and Banter (@TeaAndBanter) June 16, 2024
Lovely pictures of The Princess of Wales, Prince George, Princess Charlotte and Prince Louis with The Duchess of Edinburgh and Lady Louise at Trooping the Colour yesterday ???????????? pic.twitter.com/67kffY55QP
— anna (@tokkianami) June 16, 2024
Louis este faimos pentru reacţiile amuzante din cadrul evenimentelor regale. La începutul acestei săptămâni, tatăl lui Louis, prinţul de Wales, a spus tuturor sfatul pe care prinţul Louis l-a dat fotbaliştilor naţionalei Angliei înaintea Campionatului European: ''să mănânce de două ori mai mult ca de obicei''.
''Îi duceam pe copii la şcoală în dimineaţa aceasta şi am spus: 'Ce să le spun azi jucătorilor din echipa Angliei?''', a zis William. ''Cel mai bun sfat pe care l-am primit pentru voi a fost să mâncaţi de două ori mai mult ca de obicei''.
'Mi-am imaginat cum o să alergaţi cu burţile pline pe teren, aşa că să nu luăm sfatul fiului meu cel mai mic prea în serios'', a mai spus William.
În timpul Jubileului de Platină din 2022, Louis a scos un strigăt şi şi-a acoperit urechile cu palmele pe când se afla la balconul Palatului Buckingham în timp ce străbunica lui, răposata regină Elisabeta a II-a, îi spunea ce se întâmplă la paradă. Deseori, prinţul Louis cască în timpul evenimentelor majore.
Tânărul prinţ n-a reuşit să-şi reprime mai multe căscături în timpul ceremoniei de încoronarea a bunicului lui, în anul 2023.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News