Prinţul Philip, transferat din nou într-un spital privat. Cum se simte soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Data publicării:
Prințul Philip, sursă: captură YouTube/ The Royal Family
Descriere foto: Prințul Philip, sursă: captură YouTube/ The Royal Family

Prinţul Philip, soţul în vârstă de 99 de ani al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a fost transferat din nou într-un spital privat după ce a suportat cu succes o intervenţie chirurgicală realizată pentru a trata o afecţiune cardiacă, a anunţat vineri biroul de presă de la Palatul Buckingham


"După succesul operaţiei la care a fost supus ducele de Edinburgh la St. Bartholomew's Hospital, miercuri, Alteţa Sa Regală a fost transferată în această dimineaţă la spitalul King Edward VII. Ducele de Edinburgh va mai rămâne în acest spital timp de câteva zile pentru a primi tratament medical", se afirmă în comunicatul publicat de Palatul Buckingham.

Prinţul Philip, duce de Edinburgh, spitalizat de peste două săptămâni, a fost mutat luni la un spital din Londra care deţine un centru specializat în cardiologie pentru tratarea unei afecţiuni cardiace preexistente, notează Agerpres. 

Palatul Buckingham a anunţat că soţul reginei britanice a revenit vineri la spitalul King Edward VII, unde fusese internat iniţial pentru tratarea unei infecţii a cărei natură nu a fost precizată, dar care nu are legătură cu maladia COVID-19.

După ce a fost spitalizat pe 16 februarie, ducele de Edinburgh a fost vizitat doar de fiul lui cel mare, prinţul Charles, care este moştenitorul tronului britanic.

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, a rămas la Castelul Windsor din vestul Londrei, unde cuplul regal se află de la începutul pandemiei de coronavirus, şi a continuat să se achite de îndatoririle sale oficiale, participând la diverse evenimente organizate în sistem de videoconferinţă



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel