Prințul William și Kate, prima apariție publică după înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a

Data publicării:

Prințul William și Kate au avut prima apariție publică.

Prințul William și Kate au avut prima apariție publică după înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Cei doi, acum Prinț și Prințesă de Wales, au mers la Windsor Guildhall pentru a se întâlni cu voluntarii și personalul operațional care au ajutat la organizarea înmormântării Reginei, scrie Today
 
În special, au vrut să mulțumească acestora pentru susținerea mulțimilor mari care s-au adunat în fața castelului Windsor pentru a comemora viața și serviciul Reginei și pentru a urmări procesiunea care a dus sicriul la Westminster Abbey pentru funeraliile de stat și apoi la Windsor pentru înmormântare, notează sursa citată. Totodată, prințul de Wales, le-a mărturisit celor prezenți că momentele de tristețe îl cuprind în momentul în care își amintește de bunica sa, Regina Elisabeta a II-a, notează Daily Mail.  

 
Kate Middleton, prima apariție publică după înmormântarea Reginei

 
Conform protocolului de doliu regal, Prințul și Printesa de Wales au purtat negru, ca o dovadă de respect pentru regretata Regină, informează Hello Magazine. Membrii familiei regale vor continua să respecte perioada de doliu regal până pe 26 septembrie. Pentru prima apariție publică după înmormântarea Reginei, Kate a optat pentru o haină neagră, fără guler, cu nasturi aurii a brand-ului Dolce & Gabbana și o pereche de pantofi semnați de Gianvito Rossi, în timp ce William a purtat un costum bleumarin, cămașă albă și cravată neagră. Prin alegerile sale vestimentare, Prințesa de Wales, a adus un omagiu atât Reginei Elisabeta a II-a, cât și Prințului Philip. Astfel, Kate Middleton a ales să poarte aceeași haină cu care a fost văzută în urma slujbei funerare a Prințului Philip de anul trecut. Pe lângă aparițiile spectaculoase cu care ne-a obișnuit de-a lungul timpului, Kate Middleton, Printesa de Wales, a impresionat din nou prin tinuța plină de rafinament și eleganță aleasă pentru funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a.

 

 
Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii

 
Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani pe 8 septembrie 2022.
Prințul și Prințesa de Wales s-au alăturat celor aproximativ 2.000 de membri ai familiei regale, lideri mondiali și personalități de renume pentru funeraliile Reginei organizate în data de 19 septembrie 2022, potrivit Today


De asemenea, cei doi copii ai Prințului și Prințesei de Wales, Prințul George și Prințesa Charlotte, au participat la înmormântare.
 
Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată la Capela Memorială Regele George al VI-lea alături de soțul ei, Prințul Philip, care a murit în 2021. Biserica se află pe terenul Castelului Windsor, notează sursa citată.
 
Prințul William și fratele său, Prințul Harry, s-au reunit public pe 10 septembrie pentru prima dată de la moartea bunicii lor, când au văzut omagiile aduse reginei la Castelul Windsor.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Gabriela Ungureanu | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel