Procedura care l-a ajutat pe Bursucu să slăbească 23 de kilograme, înainte de nuntă: "Viața ta se schimbă..." Unde va merge în luna de miere, alături de soție

Data publicării:

Bursucu a dezvăluit cum a reușit să slăbească 23 de kilograme, înainte de nuntă. 

Bursucu și Andreea, femeia care îi este alături de 11 ani și care l-a făcut tată de fetiță, s-au căsătorit pe 14 octombrie. Marele eveniment a avut loc în Constanța, iar prezentatorul TV a făcut tot posibilul ca nunta să fie așa cum și-au imaginat-o. Pe lângă acest lucru, Bursucu a reușit să slăbească 23 de kilograme, pentru a arăta impecabil la cel mai important eveniment din viața lui. 

Procedura care l-a ajutat pe Bursucu să slăbească 23 de kilograme, înainte de nuntă

Bursucu a recunoscut că a apelat la o procedură minim-invazivă, care l-a ajutat să scape de kilogramele în plus. Mai exact, prezentatorul TV și-a pus un balon gastric, astfel că viața lui s-a schimbat radical și este recunoscător pentru acest lucru. 

„Mă simt foarte bine din moment ce am 23 de kilograme în minus. Simt că zbor și vreau să le mulțumesc celor care au avut grijă de mine și care au în continuare, pentru că este un program de lungă durară. Mie îmi este teamă de tot ceea ce ține de medici, de spitale, de intervenții de orice fel. Chiar nu am crezut că există ceva mai ușor pe lumea asta, fără durere și fără chin. Într-adevăr, după această procedură non-invazivă, există o perioadă în care trebuie să înveți că viață ta se schimbă, dar mi se pare că este un real câștig acest balon gastric. Cel puțin pentru mine a fost absolut senzațional, pentru că am slăbit peste 20 de kilograme, în patru luni, fără mari eforturi. Mă simt minunat acum.„, a declarat Bursucu pentru Unica.ro.

Unde își va petrece Bursucu luna de miere, alături de soție

Bursucu a mărturisit că el și soția sa vor pleca în Dubai, alături de nașii lor. 

„Petrecerea burlacilor a avut loc. Am fost împreună cu cei mai buni prieteni ai mei în Valencia! Am ales și destinația pentru luna de miere. Vom pleca, împreună cu nașii noștri, în Dubai, imediat după nuntă. A fost o vară plină, în care am muncit zi de zi, timp de două luni, la Aqua Magic din Mamaia. În rest, am fost plecat șapte zile, alături de familie, în Turcia, într-un resort.”, a mai precizat vedeta Kanal D, pentru sursa menționată.

Bursucu, la un pas să se despartă de iubita sa

În urmă cu ceva timp, Bursucu a recunoscut că a fost la un pas să se despartă de iubita sa, din cauza geloziei. 

„Am avut la un moment dat niște filme, era să mă despart de ea. Am fost gelos. Sergiu Nicolaescu, dacă trăia, făcea filme după mine. Filmul de gelozie începe de la un telefon. Cum s-a întâlnit, ce a făcut, cum au trăit noapte. În cap, totul se derulează în 5 minute ca două ore, până când mi-a trecut boala, că m-am dus un pic la psiholog.

A învățat și de la Teo Trandafir, ce faci în momentul în care găsești în telefonul partenerului mesaj de la el/ea. Există două variante: îi spui și te faci de rușine că i-ai umblat în telefon și asta nu se face ori nu îi spui și cum trăiești cu asta. Din punctul meu de vedere este lipsă de respect să te uiți în telefonul partenerului', a mărturisit Bursucu, potrivit WOWbiz.ro.

Citește și: Irina Fodor nu s-a vopsit niciodată. Masca simplă cu ajutorul căreia își îngrijește părul: „O prepar eu în casă”



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel