Procedurile estetice “secrete” ale divelor. Ce trucuri folosesc vedetele pentru a întineri

Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV

Multe dintre vedete nu recunosc faptul că apelează la medicii esteticieni pentru a șterge câțiva ani de pe chip. Noi am aflat care sunt procedurile estetice pe care și se fac divele, în secret.

Dr. Daniela Diveică, medic specialist în chirurgie plastică și estetică, a explicat, în exclusivitate pentru Spectacola, la ce proceduri estetice apelează femeile, și chiar și bărbații, cu vârste de peste 35 de ani.

 

“Procedurile de curățare și hidratare sunt necesare oricărui pacient, la orice vârstă. Spre exemplu, există un aparat care curăță în profunzime tenul, el fiind recomandat o dată pe lună. Practic, aparatul, cu ajutorul unui dispozitiv, curăță tenul foarte profund, după care, în a doua parte a tratamentului se face hidratarea profundă. Rezultatul este imediat, la finalul tratamentului, pacientul are tenul luminat, curat, ferm și hidratat. La această procedură apelează atât persoanele în vârstă de 20 de ani, cât și cele de 40, 50 sau 60. După cum spuneam, de curățare și hidratare are nevoie oricare pacient.

Proceduri de întinerire pentru 35+

Dacă vorbim despre decada 35+, atunci discutăm, în primul rând, despre prevenția ridurilor. Mai exact, vorbim despre tratamentul cu toxină botulină care îți relaxează musculatura etajului superior al feței și astfel împiedică formarea ridurilor de expresie apărute atunci când ne încruntăm, ne mirăm sau zâmbim. 

Acid hialuronic

Odată cu înaintarea în vârstă, persoanele apelează și la alte proceduri estetice. Spre exemplu, după 45 de ani, vorbim despre volumetrie. Pacienții doresc refacerea volumului pierdut de la nivelul feței, îi deranjează apariția cearcănelor, a șanțurilor nazogeniene sau a excesului de piele de la nivelul mandibulei. Majoritatea acestor probleme se pot rezolva cu ajutorul acidului hialuronic injectat în cantități corecte, și cu produse speciale zonei unde se injectează. Astfel se poate reda aspectul odihnit și tânăr al chipului. 

Estetica modernă pune tot mai mult accent pe volumetrie facială, iar pomeții și mandibula sunt esențiale. Astfel, o linie a mandibulei frumos definită este un semn de vigoare și tinerețe. 


Acidul hialuronic este o substanță ideală pentru umplere. Acesta se găsește în mod normal în organismul uman, la nivelul pielii, dar odată cu înaintarea în vârstă scade în cantitate, ceea ce face ca semnele de îmbătrânire să fie evidente. În afară de efectul de umplere, de volumizare, de conturare, conferă o senzație plăcută, hidratează și estompează și ridurile.Desigur, la capitolul tratamente trebuie reamintite Mezoterapia, PRP sau PRX, care au efecte spectaculoase asupra tenului”, spune Dr. Daniela Diveică, chirurg estetician.  

 

Bisturiul

„Ei bine, la decada 65+ discutăm deja despre chirurgie estetică. Cele mai frecvente intervenții chirurgicale estetice sunt cele care repoziționează anumite structuri de la nivelul facial sau înlăturarea excesului de piele, mai exact blefaroplastia și liftingul facial”, spune medicul. 

 


Dr. Daniela Diveică, medic specialist în chirurgie plastică și estetică



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel