Producătoarea emisiunii „Chefi la Cuțite” intervine în scandalul cu cei trei bucătari.
Scandalul de la Antena 1 prinde proporții și mai mari, după ce foștii jurați au făcut fel de fel de acuzații împotriva trustului recent. Dacă primul care a vorbit pe seama acestui subiect a fost Florin Dumitrescu, Scărlătescu a lansat și el acum ceva timp niște acuzații dure împotriva locului de muncă pe care l-a considerat „casă” ani buni de zile. Astfel, aceste lucruri nu au mai putut fi trecute cu vederea de către una dintre producătoarele show-ului culinar, care a postat o reacție acidă pe rețelele de socializare, de unde reies extrem de multe informații și situații pe care fanii nu le-au știut în tot acest timp despre cei 3 jurați.
„Am stabilit împreună un program, iar voi v-ați răzgândit cu 3 săptămâni înainte de a începe filmările, pentru că ați zis că erați obosiți. Nu poate să creadă cineva asta în septembrie, de la filmările finalizate în aprilie. Toți 3 simultan, nu e posibil. Trecuseră 5-6 luni în care ați avut timp pentru voi, pentru familiile voastre și pentru orice altceva decât televiziune, Antena 1 sau echipa care v-a creat.”, este începutul mesajul postat de producătoarea Roxana Paulică pe Instagram.
Astfel, dacă principalul pretext al celor trei chefi pentru care nu mai pot filma încă un sezon nou ar fi oboseala, producătoarea îi contrazice pe aceștia și spune că, în realitate, au avut o pauză generoasă de aproape jumătate de an. De asemenea, aceasta s-a arătat a fi extrem de supărată pentru atitudinea lipsită de respect pe care aceștia ar fi avut-o cu privire la trustul care i-a găzduit atât de mulți ani și le-a transmis, în final, faptul că Chefi la cuțite merge mai departe cu cei mai buni bucătari pe care-i are țara noastră.
„Realitatea este că în cele 5-6 luni de pauză, ați obosit făcând alte proiecte. Emisiunea care v-a făcut mari vă încurca. Și aici intervine cuvântul: ați alergat după bani și mai mulți și n-a mai contat cuvântul dat. Voi ați făcut Antena mare, nu? (..) Poate că acum vă pare rău, mai ales că ați văzut că există viață pentru Chefi la Cuțite și fără voi, cu niște chefi foarte buni, poate chiar cei mai buni pe care România îi are astăzi.
E ok să jigniți locul care v-a dat atâtea șanse chiar și după proiecte care n-au funcționat, oamenii care și în al 12-lea ceas au încercat să găsească o soluție pentru a vă îndeplini doleanțele? Mai puține zile de filmare, mai puține ore de muncă pe zi… Și alte detalii ce țin de conținut, știți voi foarte bine!
Este corect să vă considerați mai presus de orice? Să demonizați locul care v-a protejat și v-a respectat, din toate punctele de vedere, atâția ani? Și apoi, după ce acuzați oboseala cu trei săptămâni înainte să schimbați toată programa de filmări, care impactează atâția oameni? Tot voi pozați în victime?”, a continuat ea.
În final, aceasta a ținut să-i amintească lui Scărlătescu și despre momentele sale de la începutul carieri, când cei care-i sunt „dușmani” acum îi erau familie și îl încurajau constant.
„Mai știi, Cătă, când erai stresat că nu știi dacă ai vorbit bine, dacă te-ai exprimat cum trebuie, dacă ai transmis ce trebuie în emisiuni? Pe atunci nu erai mai mare decât Antena 1?
Mai știi când veneam cu toții la serviciu și începeam cu glume, în backstage? Când ne spunea Sorin bancuri și râdeam toți, când venea Jeni și ne aducea mâncarea, când ne povesteam necazurile… Când terminam filmările seara și ne întrebai dacă venim la club? Probabil că pe vremea aia nu erai așa obosit, mai știi?”, îl mitraliază Paulică pe Scărlătescu.
Te-ar putea interesa și: Ritualul pe care trebuie să-l respecți pe 20 martie pentru bani și sănătate. Minerva: „Nu aveți nimic de pierdut, la mine a mers”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News