Un email care a fost făcut public de funcționari ai guvernului galez, descrie protocolul pentru eventualul deces al Reginei Elisabeta II.
O investigație a fost lansată după ce e-mailurile oficiale despre protocoalele folosite la moartea Reginei Elisabeta a II-a au fost scurse accidental de guvernul galez, transmitea Sky News în această primăvară. Conversația, care a fost marcată drept ”sensibilă și oficială”, a fost transmisă unui număr de persoane pe plan intern, dar și unui fost angajat.
În e-mail se afla o scrisoare de la un funcționar public, care detalia preocupările legate de o organizație de știri care deține informații confidențiale despre aceste planuri. În 2017, The Guardian a scris un articol despre planul secret pentru zilele ce vor urma morții Reginei, iar Politico a publicat anul trecut un articol despre detaliile Operațiunii London Bridge, numele de cod al procedurii.
În ciuda faptului că e-mailul a fost marcat ca oficial, guvernul galez a spus că „nu conține nicio informație operațională”.
În orele de după moartea reginei, va avea loc o „cascadă de apeluri” care va informa prim-ministrul, secretarul de cabinet (cel mai înalt funcționar public din Marea Britanie) și pe alți miniștri și oficiali. Prim-ministrul va fi informat de secretarul privat al reginei, care va informa și Biroul Consiliului privat, care coordonează lucrările guvernamentale în numele monarhului.
Pe plan intern, ziua va fi denumită „Ziua D”. Fiecare zi următoare va fi denumită „D + 1”, „D + 2” și așa mai departe.
Familia regală va anunța planurile pentru înmormântarea reginei, care se așteaptă să aibă loc la 10 zile după moartea ei. Primul ministru va fi primul membru al guvernului care va face o declarație. Toți ceilalți membri ai guvernului vor fi instruiți să nu comenteze decât după ce premierul a vorbit
Citește continuarea pe DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News