Psihiatrul Gabriel Diaconu, sfâșiat de durere. Mesajul CUTREMURĂTOR al medicului, după ce și-a îngropat tatăl: „A fost scos din incendiul de la Balș. Îi sunt dator să nu tac”

"Astăzi (n.r. - joi, 11 februarie) l-am dus acasă pe tata, lângă ceilalți care dorm, în pământul din care s-a născut neamul meu, aproape de munte. Am venit cu soare de dimineață, după care a plouat. S-au mai ițit raze, după ce totul s-a săvârșit. Fiecare zi, în ultima lună, a fost ca o facere a lumii, după care o desfacere a ei.

Am învățat să tac într-un nou fel. Am aflat ce înseamnă alura mormântală.

Tatăl meu, care nu este un număr, se adună altora pe care pandemia ni i-a cerut.

Tatăl meu, care nu este un număr, și-a lăsat inima atinsă, la final, de mâini străine de parcă erau ale noastre. O dată i-au repornit inima. A doua oară nu.

Tatălui meu, care nu este un număr, i-am spus la plecare și-un adevăr, și-o minciună, în timp ce era suit în ambulanță: ai să vezi că o să fie bine.

După care tatăl meu a plecat în ultima, posibil cea mai interesantă aventură. Pe care sper că odată, cândva, mi-o va spune cum a trăit-o el. Pentru că eu știu cum am trăit-o noi. Și a fost ca o aruncare în gol, după care când credeai că ai lovit pământul treceai prin el, și cădeam din nou.

Tatăl meu a fost scos din incendiul de la Balș. Acea dimineață îmi aparține doar mie, lui și alor mei. Nu e treaba nimănui prin ce am trecut și atunci. E prea târziu, dar e prea devreme. Îi sunt dator, lui care a fost, să nu tac despre asta. E încă neașezat. După care, când am să-i simt așezarea, am să las lumii să știe ce e bine să afle. Astfel încât patima lui să nu rămână degeaba.

Sunt împăcat cu trecerea lui. Astfel că, astăzi, nu am decât gânduri bune pentru cealaltă familie a mea. A doctorilor. Ei sunt motivul pentru care tata a trăit până acum. L-au tratat, l-au operat, când a fost nevoie l-au încurajat cu vorbele lor bune, cu sfatul și cu siguranța a ceea ce făceau. Grație lor, tata și-a putut cunoaște nepoții. Grație lor, suferința lui la final a fost mai mică.

Nu e menirea noastră, a celor în halat, să facem omul veșnic. Tata a știut asta. Și a lăsat, și a iertat, fiecare medic care i-a tratat corpul, inclusiv pe acesta, în ale cărui mâini și-a pus orbește soarta, măcar că îi era copil.

Aceeași meserie care nu i-a putut salva mama, acum atât de mulți ani, lui tata i-a întors o șansă chiar și când nici una nu mai părea la îndemână. Pe bunica mea a operat-o Grigore Arseni, care astăzi e nume de spital. Dar pe tata l-a operat Dan Șuiagă, care încă nu are nume de spital deși l-ar merita, cel puțin la fel de mult.

Ce trăiesc eu acum ați trăit, ori veți trăi, toți. Dar mai sunt niște lucruri care s-au întâmplat pe care majoritatea dintre voi, sper, nu le veți întâlni niciodată. Acestea din urmă, gândesc, e obligatoriu să le spun la un moment dat. Nu doar spre aducere aminte.
Dar și pentru că sunt o mică parte din iadul banal pe care îl poți, uneori, întâlni în România. Și pe cât de banal, pe atât de gratuit.

Norocul meu e că munții spală totul. Norocul meu e că brazii spală totul. Și norocul meu e că pământul aruncat astăzi peste el are memoria lui", a scris medicul psihiatru Gabriel Diaconu pe Facebook.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News