Radu Vâlcan și Adela Popescu au dezvăluit care este secretul unei relații longevive.
Radu Vâlcan și Adela Popescu reprezintă, fără doar și poate, imaginea familiei perfecte. Deși au aproximativ 12 ani de când sunt împreună, celebrul cuplu se iubește la fel de mult ca în prima zi, rodul dragostei lor fiind reprezentat prin cei trei copii. Totuși, chiar dacă se înțeleg de minune, aceștia recunosc faptul că micile certuri și momentele tensionate nu i-au depășit nici pe ei. Cei doi parteneri au știut totuși să le gestioneze cum trebuie, iar faptul că se cunosc atât de bine i-a ajutat extrem de mult, spune Radu Vâlcan.
"Am avut perioade în care nu a mai fost timp de pupicul de noapte bună, asta pentru ca eu adormeam cu doi copii pe mine şi Radu cu celălalt. Deci, da, sunt momente când atenţia noastră toată nu are cum să mai fie îndreptată unul către celălalt, dar e normal, cred, să fie aşa. Însă, când simţim că se prelungește starea, ieşim la o cină, deschidem un prosecco, povestim despre ce ne doare şi reușim să ne reconectăm.", a declarat Adela Popescu, potrivit viva.
Adela Popescu, incompatibilă cu Radu Vâlcan. Astrolog: „Câtă vreme el face ce vrea...
"Este evident că în viața fiecărui cuplu există discuții, mai mari sau mai mici. Nici noi nu facem excepție. Dar niciodată nu s-a ajuns în punctul în care ne-am fi putut gândi că nu există ieșire din situația respectivă. Și asta, pentru că ne cunoaștem suficient de bine încât să știm cum să gestionăm momentul. Dar, cum spuneam, trebuie să existe o bază solidă. Ceea ce, din fericire, în cazul nostru a rămas la fel.", a adăugat și Radu Vâlcan.
Adela Popescu mărturisește chiar și faptul că a devenit o persoană mult mai selectivă, în ceea ce privește ieșirile, întrucât soțul ei este ceva mai introvertit. Frumoasa prezentatoarea nu a luat acest lucru ca pe un sacrificiu, ci ca pe un fapt normal, făcut în binele familiei.
"Radu este introvertit cu cei din jur, acasă turuie pur şi simplu. Noi nu am fost deficitari niciodată la capitolul comunicare. E adevărat că eu iubesc mai mult decât el adunările şi mărturisesc că am devenit mai selectivă din cauza lui, însă nu mi se pare un sacrificiu prea mare pentru liniştea familiei noastre. Eu apreciez enorm că îmi respectă familia, că nu m-a pus niciodată să aleg, că înțelege cât de important este aspectul acesta pentru mine. Şi că înţelege că, dacă eu sunt fericită şi împăcată, pot oferi totul în relaţia noastră.", a mai dezvăluit Adela Popescu.
Radu Vâlcan a explicat totuși și motivul pentru care se deschide mai greu în fața oamenilor care nu fac parte din familia lui.
"În perioada asta, se discută numai despre scuturi de apărare, mecanisme, deci vedem cât de importante sunt. Cred că toți cei care am prins și perioada comunismului am învățat să fim mai, să zicem, pragmatici, indiferent de zâmbetul și deschiderea pe care le afișează unul sau altul.", a explicat Radu Vâlcan.
Radu Vâlcan a dezvăluit faptul că gelozia nu prea a fost prezentă în relația lor, care este extrem de transparentă.
"Niciodată nu am fost provocat din punctul ăsta de vedere. Poate că gelozia are rolul și însemnătate firești într-o relație, cât timp totul este constructiv. Telefoanele noastre sunt la comun. În sensul că ne știm parolele reciproc. N-avem nimic de ascuns. Avem grijă să le schimbăm doar în momentul în care le învaţă şi copiii.", a mai dezvăluit prezentatorul de la Antena 1.
Radu Vâlcan descrie atmosfera din familia sa: Fiecare zi este o provocare. Este haos
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News