Scandal în familia Ralucăi Podea, după moartea tatălui său. Vedeta a ajuns la poliție.
Raluca Podea trăiește un adevărat coșmar, după moartea tatălui său. Vedeta și familia sa sunt la cuție, iar scandalul pare să ia aploare. Recent, Raluca Podea a ajuns la poliție, acolo unde i-a făcut plângere penală unchiului său, după ce bărbatul i-a interzis să mai intre în casa în care locuia tatăl său.
Raluca Podea recunoaște că s-a săturat de tot răul pe care unchiul său continuă să il facă. Momentan, vedeta se află în proces pentru moștenire cu unchiul său. Fratele defunctului revendică locuința în care a stat tatăl vedetei și vrea să o lase pe Raluca Podea fără moștenire.
„Am decis să merg la Poliție pentru că m-am săturat de răul pe care tot încearcă să mi-l facă prin diferite metode. Au schimbat încuietoarea la ușă. De fapt, nu au schimbat ei, l-au pus pe un domn din sat.
Acel domn are antecendente penale și ei îl pun, de fiecare dată, să schimbe încuietoarea la ușa de la intrare, îl pun să-mi blocheze poarta ca să nu pot să intru.
Ultima dată, am schimbat eu lacătele și mi-au pus smoală sau picătură de lumânare și nu am mai putut să intru să-mi deschid casa. Așa că am preferat ca lucrurile astea să le fac pe cale legală și să merg direct la Poliție. Am făcut bine pentru că i s-a pus în vedere și a fost și amendat.
De aici înainte, aștept să văd dacă o să mai intre el. Eu nu aveam nici o problemă dacă el era un om de bună credință, dar să vii să faci rău, nu înțeleg de ce! Eu nu i-am făcut niciodată rău omului ăstuia!”, a declarat blonda, în exclusivitate pentru Click!
Raluca Podea nu mai are liniște, după decesul părintelui său. Vedeta a ajuns să fie amenințată și terorizată de interlopi.
„Am fost amenințată cu interlopi, terorizată, mi-au schimbat și blocat ușa la poartă, la casă. Nu m-au lasat să intru în curte!
Dar, eu nu mă sperii așa ușor! Suntem în proces! Tot ce vreau e să mă lase în pace. Dacă tatăl meu trăia, nu aveau tupeul acesta!”, a mai declarat Raluca Podea, pentru Click!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News