Ramona Gabor și-a întâlnit nepoata și fostul cumnat în România.
După mulți ani de zile în care nu a mai călcat pe pământ românesc, Irina Columbeau a venit în țara natală, pentru a-și revedea tatăl și pe toți cei cărora le-a dus lipsa în tot acest timp. Aceasta a fost întâmpinată la aeroport de către fostul milionar, însă și de alte persoane apropiate din cercul acestuia de cunoștințe. Surpriza și mai mare a fost când Irinuca și-a văzut mătușa, pe Ramona Gabor, care s-a stabilit în Dubai de ceva timp și care pare că nu a mai vizitat-o pe tânără de o vreme lungă de timp.
Astfel, revederea dintre cele două a fost una extrem de emoționantă, iar acestea s-au strâns în brațe câte clipe bune de timp. Mai apoi, Ramona a admirat-o din cap până în picioare pe nepoata sa, căreia a ținut neapărat să-i spună cât este de frumoasă. După acest moment emoționant, aceasta a mers și către fostul ei cumnat, Irinel Columbeanu, căruia i-a oferit o îmbrățișare. Fericirea fostului afacerist se vedea pe cipul său, care pur și simplu radia de bucurie.
Pe aceeași temă: Teo Trandafir a rămas șocată când a văzut cum arată Irina Columbeanu la 17 ani: „Fără buze, fără gene. E un copil”
Pentru a-și revedea tatăl, Irina Columbeau a fost nevoită să facă față unui zbor extrem de lung, unde nu a fost însoțită și de mama sa, Monica, care a preferat să rămână în America, în ciuda dorinței fostului său soț de a o revedea și pe ea. În acest sens, adolescenta s-a declarat extrem de fericită că a reușit după șase ani de zile să-și strângă din nou tatăl în brațe și să petreacă timp de calitate alături de el. La rândul său, Irinel Columbeanu a ținut să-și exprime și el fericirea față de acest moment unic la care a visat de o lungă perioadă de timp și care s-a întâmplat în sfârșit.
„Sunt cea mai fericită fată din lume!”, a spus Irina Columbeanu, într-un interviu acordat sursei anterioare.
„Și eu sunt cel mai fericit tată din lume!”, a adăugat și Irinel Columbeanu.
„Drumul a fost foarte extenuant. A durat cam 24 de ore, că a trebuit să aștept la aeroportul din Paris, dar nu contează pentru că am ajuns cu bine și acum sunt cu tatăl meu. Deci totul a fost perfect. Viața mea în America este de vis! Sunt foarte recunoscătoare și chiar îmi place foarte mult să locuiesc acolo. Merg la școală, conduc, lucrez și învăț.
O calitate pe care eu am moștenit-o de la tatăl meu ar fi iubirea pentru învățătură, pentru că el este foarte inteligent. Mereu învață, constant învață lucruri noi și așa am decis și eu să nu mă opresc din a studia și să acumulez informații noi”, a precizat Irina Columbeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News