Ramona Păun, prezentatoarea știrilor sportive de la PRO TV, își deschide sufletul, într-un interviu SPECTACOLA, despre magia Crăciunului, gândurile cu care încheie 2021 și speranțele cu care intră în noul an.
SPECTACOLA: Ce a însemnat 2021 pentru tine?
Ramona Păun: Sunt recunoscătoare că am avut parte de un an liniștit, în ciuda situației complicate în care ne aflăm. A fost un an în care am reușit să-mi îndrept mai mult atenția către mine, iar asta mi-a oferit mai mult echilibru și luciditate. Rămân, totuși, lucruri pe care n-am apucat să le bifez în 2021, dar îmi propun să fiu mai eficientă în noul an.
SPECTACOLA: Care au fost cele mai mari provocări dar și cele mai mari reușite?
Ramona Păun: A fost un an cu un ritm domol, nu s-au întâmplat lucruri semnificative, dar am ajuns să prețuiesc asta. Nu întotdeauna trebuie să ai rezultate extraordinare pentru a fi fericit. Micile victorii de zi cu zi ar trebui să fie prețuite mai mult. Sunt la fel de valoroase în evoluția noastră cum sunt și marile reușite.
SPECTACOLA: Cum te pregătești pentru sărbătorile din acest an?
Ramona Păun: Ca în fiecare an, îmi rezerv ceva timp pentru stat în bucătărie, pentru a mă ocupa de meniul de Crăciun, sau alerg după cadouri și decorațiuni. Practic același sport pe care îl face toată lumea în această perioadă. :)) Voi rămâne în București Crăciunul acesta și voi urmări din fața televizorului Știrile ProTV, dar de Revelion intru eu pe teren cu veștile din sport. :)
SPECTACOLA: Ce reprezintă Crăciunul pentru tine?
Ramona Păun: E sărbătoarea care îmi creează cele mai intense emoții, pentru că zilele de Crăciun sunt cele mai frumoase amintiri din copilaria mea. Crăciunul înseamnă familie, liniște, iubire.
SPECTACOLA: Care ar fi cea mai frumoasă amintire din copilărie legată de sărbătorile de iarnă?
Ramona Păun: Cea mai puternică bucurie pe care am simțit-o vreodată a fost într-o zi de Crăciun, pe când aveam 8 ani și petreceam sărbătorile doar cu bunica mea, pentru că părinții erau plecați. Mereu împodobeam bradul în Ajun, dar în acel an bunica n-a reușit să-mi facă rost de un brăduț și am adormit foarte tristă. Însă a făcut ea o magie peste noapte și, când am deschis ochii dimineață, am văzut în mijlocul camerei un pin superb, pe care l-am împodobit împreună. De fiecare dată când împodobesc bradul retrăiesc emoția acelui moment.
SPECTACOLA: Care a fost cel mai special cadou pe care ți l-a adus Moșul vreodată?
Ramona Păun: Nimic nu poate surclasa darul oferit de bunica mea, acel pin care m-a copleșit de fericire, dar prețuiesc fiecare dar oferit din suflet de Moșu’.
SPECTACOLA: Care sunt gândurile cu care intri în noul an?
Ramona Păun: Sper ca 2022 să fie cel mai bun an al meu de până acum. Un an în care să nu mă mai grăbesc, să trăiesc mai mult în prezent, să-mi rezerv mai mult timp pentru lucrurile și oamenii care mă fac fericită.
SPECTACOLA: Un mesaj pentru cititorii Spectacola și DC News:
Ramona Păun: Fiți recunoscători pentru binele din viața voastră și oferiți mai departe bunătate. Să aveți un an de neuitat!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News