Recunoașteți personajul. A făcut istorie în fotbal și este unul dintre cei mai râvniți bărbați din show-bizz

Puștiul din imagine este astăzi un bărbat de succes, cu multe reușite în lumea sportului, dar care s-a implicat și în acțiuni caritabile și chiar a înființat o fundație, care îi poartă numele, prin care ajută tinerii să facă performanță în sport. 

Iată cum se descrie el:

„Fotbalul e menirea mea și mă bucur că mi-am descoperit devreme această abilitate.

Tata nu m-a îndrumat propriu-zis către fotbal, ci doar m-a susținut. Eu mi-am dorit să joc fotbal și de asta m-am și apucat. În 1994 era apogeul echipei naționale, aveam 8-9 ani. Așa a pornit toată treaba. Lumea era în stradă, bunicii mei se uitau la TV, le plăcea fotbalul. Jucam în fața blocului, iar Hagi era idolul copilăriei mele. Mama m-a dus la tenis, un sport mai elegant, fără contact. Dar eu eram cu fotbalul toată ziua – tenis nu poți să joci în fața blocului, pe când fotbal poți și-n față, și-n spate, unde vrei. Acuma, stând la două stații de Dinamo, pe Maica Domnului undeva, mama a zis «hai să dai o selecție». Tocmai se înființa echipa Dinamo 85. Antrenor era Ghiță Vasile, cuc are m-am întâlnit și recent. Am fost cu mama, m-a înscris, aveam 8ani și jumătate. Stătea mama în tribună, iar la sfârșit a fost întrebată: „Al cui e puștiul?“. „Al meu“. „Doamnă, să veniți și mâine cu el“. Așa a pornit toată povestea cu fotbalul!

Următorul antrenor, Eduard Wagner. Un oltean, din Corabia. Dacă nu mă-nșel, era prima dată la o grupă de copii și juniori. La Ghiță Vasile jucasem fundaș dreapta, aveam viteză nativă până la urmă, dădeam centrări pe flancuri, Edi Wagner mă vedea mijlocaș central, la coordonare. Așa m-am apropiat de atac. Sincer, tot sub comanda lui m-am făcut atacant, n-a fost ceva gândit. După aceea, la 13 ani și jumătate, am jucat primul meci la echipa de tineret, cum era o dată. Antrenor, Ion Moldovan. Țin minte că am jucat acasă un meci cu Oțelul Galați, câștigat cu 1-0. Eu am intrat în minutul 70 și am dat centrarea de gol. Am tot jucat la tineret, eram la liceu la Jean Monnet… Ulterior, am fost într-un turneu în Franța, iar la întoarcere mi s-a spus că vrea să mă ia echipa mare a lui Dinamo în cantoament, pentru un meci cu FC Național. Aveam 16 ani, antrenor era Ion Marin. Am jucat vreo 15 minute…Apoi a plecat Ion Marin și a venit alt antrenor important, Cornel Dinu. A crezut foarte mult în mine, m-a titularizat. La echipa națională am debutat sub cârma lui Anghel Iordănescu, într-un meci Italia-România 1-0, la Ancona, în 2003. Aveam 18 ani. Ulterior, eram tot în cantonamentul naționalei, cred că în Cipru, m-a sunat Giovanni Becali, să-mi spună că s-a ivit o oportunitate. Trebuia să mergem la Inter Milano, dar s-a ivit acest proiect interesant la Șahtior Donețk. Am mers acolo, l-am cunoscut pe antrenorul de atunci, Bernd Schuster, care mi-a spus că mă vrea la echipă. Am considerat că e un pas înainte pentru mine. După șase luni a venit Mircea Lucescu, de la care am învățat foarte multe lucruri, și cu care am lucrat trei ani. Mi-a arătat cineva odată un ziar, „Financial Times“, în care Lucescu declara: „Pentru mine, Marica e mai bun decât Rooney. Are o tehnică fantastică. E foarte iute și ar putea ajunge printre marii fotbaliști ai lumii. Rooney e foarte puternic, dar Marica e plin de calități.“ Știu că m-am amuzat întrebându-mă de unde scosese „Financial Times“ știrea că provin dintr-o familie bogată, iar tata mi-ar fi luat o mașină sport la împlinirea vârstei de 18 ani. Se vede că ziariștii n-apucaseră să vadă ce e în fața liceului Jean Monnet zi de zi!

Restul, adică traseul Stuttgart, Schalke, Getafe, îl știți, din ziare, din reviste și de la televizor…”, a scris fostul fotbalist pe blogul său. 

Dacă nu ați ghicit până acum cine este personajul, vă spunem noi: Este vorba de Ciprian Marica. Fostul fotbalist s-a născut pe 2 octombrie 1985, la București . Este un fotbalist român retras din activitate, care a evoluat pe postul de atacant. Marica a jucat și 71 de meciuri pentru echipa națională, pentru care a evoluat între anii 2003 și 2014 și pentru care a marcat 25 de goluri.

După terminarea carierei, Ciprian Marica s-a implicat financiar în susținerea clubului Farul Constanța.

Ciprian Marica, interviu pentru SPECTACOLA

Ciprian Marica, fostul atacant al naționalei României (72 de selecții), a acceptat provocarea SPECTACOLA și a completat în Oracolul vedetelor. Iată cum a răspuns sportivul: 

1. SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?

Ciprian Marica: Să ajung fotbalist. M-au înscris părinții de foarte mic la înot și la tenis, la Dinamo. Când se terminau antrenamentele, ii vedeam pe copiii de la fotbal care se pregăteau îmbrăcați toți la fel în echipament rosu cu alb. Mă uitam la ei fascinat și mi-am dorit enorm sa fac și eu fotbal! 

2. SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?

Ciprian Marica: Nu aveți spațiu să scrieti aici traznaile pe care le făceam. Eram singurul copil al familiei, mereu agitat, răsfățat tare de bunici, de cei apropiați. Și spaima vecinilor, le puneam zilnic nervii la încercare. 
Tocmai de-aia ma duceau părinții sa fac mai multe sporturi, sa îmi consum energia, să mai stau și eu liniștit. 

3. SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Ciprian Marica: Aș șterge accidentările care m-au obligat să închei cariera mult mai devreme decât mi-as fi dorit. 

4. SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?

Ciprian Marica: Nu am frici, sportul te călește, te întărește. Am emoții, griji, am întrebări în anumite situații. Dar când ești pregătit pentru orice, fricile dispar. 

5. SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?

Ciprian Marica: Singura melodie de care m-am legat cumva este cea pe care o ascultam când mi se făcea dor de casă. Și mi se făcea des, ca am plecat de la 18 ani printre străini Ascultam "Acolo este țara mea", cântată de Tudor Gheorghe și mă încarcam pozitiv.
 Acum, dacă mă gândesc poate fi o coloana sonora, fiindcă tot ce am făcut ca sportiv am făcut cu dorința de a-i face mândri pe români, iar pe străini să descopere ce țară minunată e România.
Am revenit apoi acasă și în cei câțiva ani petrecuți printre ai mei mi s-a mai dus din entuziasm. :) 

6. SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil/haios moment din viața ta?

Ciprian Marica: Sunt un tip vesel și viața mi-a oferit sansa să mă bucur de multe momente nostime. Pe cele penibile încerc să le țin în trecut. Dar fiindcă trebuie să dau un răspuns, cel mai penibil moment care-mi vine în minte a fost când un antrenor din străinătate a folosit expresia "jucăm cu țiganii ăia" când pregătea un joc împotriva unei echipe românești. M-a afectat rău tare și am reacționat, chiar dacă el a încercat apoi să spună că a fost o glumă. 

 
Citește aici continuarea interviului. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News