Fetița cu zâmbetul ștrengar din fotografie are azi un succes teribil pe scena muzicală din România.
S-a născut pe 14 noiembrie 1984, la Deva. S-a născut pentru muzică, iar copilăria și-a dedicat-o artei. A urmat Liceul de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” din Deva.
Copila cu voce de aur s-a remarcat prima oară în 2008, când a câștigat Marele Trofeu al Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu” și a obținut locul secund la Festivalul Mamaia 2008, secțiunea interpretare.
Tot în 2008, se înscria la preselecțiile emisiunii concurs Megastar; unde a participat ca membru al trupei Pepper Girls, alături de care a câștigat locul 2.
În 2009 scoate primul hit: „I Like (The Trumpet)”, alături de DJ Sava, cu care are un succes răsunător.
Așa începe succesul muzical al Alexandrei Raluca Nistor, cunoscută cu numele de scenă RALUKA.
Au urmati hituri pe bandă rulantă, colaborări importante și apariții explozive. Raluka este una dintre vedetele care preferă să își țină viața privată discretă. Aparițiile artistei sunt strict legate de muzică și de cariera sa.
În 2018 face însă o excepție și se arată publicului și altfel. Participă la Asia Express, concurs pe care îl și câștigă, alături de prietena ei, Ana Baniciu.
Face furori pe Instagram
Pe lângă succesul muzical, artista a reușit să cucerească internetul și cu fotografiile incendiare pe care le postează. Cu un trup perfect sculptat, Raluka reușește să adune mii de aprecieri din partea publicului, cu fiecare postare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News