Fetița din imagine este una dintre cele mai de succes soliste din România.
Fetița din imagine s-a născută la data de 22 august 1991 și este o cântăreață și compozitoare din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește în București, potrivit wikipedia.
Artista a devenit cunoscută după ce a participat la un concurs de talente din Republica Moldova, în 2012, acolo unde a ajuns până în etapa finală. Ulterior, după ce și-a dat seama că vrea să înceapă o adevărată carieră în muzică, aceasta a venit la București, unde cu primul ei proiect nu a avut prea mare succes. În 2016 însă, a scos un adevărat hit, intitulat „Visele”, care s-a clasat imediat în cele mai înalte topuri și a ocupat locul 1 în clasamentele radio din România. Fetița din imagine nu s-a oprit aici și a continuat să scoată hit după hit, care au propulsat-o direct în topurile muzicii românești și au făcut-o să fie una dintre cele mai cunoscute cântărețe de la noi din țară.
Fiind un nume extrem de sonor din această industrie, cunoscuta artistă a primit și șansa de a se afirma în televiziune. Așadar, din 2018, aceasta face parte din juriul competiției „Vocea României”, intrând, în 2019 și în topul Forbes România a celor mai de succes tineri din generația „sub 30 de ani”.
Când vine vorba însă de planul personal, celebra artistă a fost căsătorită cu Andi Bănică, de care a divorțat însă în anul 2017. Cântăreața mai are un frate mai mic, iar dragostea pentru muzică a moștenit-o din familie, mai exact, de la tatăl și bunica sa.
În imagine este, după cum probabil ați ghicit deja, Irina Rimes!
Recent, artista vorbea despre copilăria ei, care a fost o perioadă extrem de fericită și plină de trăiri și emoții. Irina Rimes și-a petrecut primii ani din viață alături de bunicii ei, pe care i-a pierdut însă destul de devreme.
„Am avut o copilărie frumoasă, la țară, cu boboci și cu văcuțe pe câmp, cu nebunii în lipsa părinților, prieteni din mahala, bunicii pe care i-am pierdut destul de devreme, dar sunt recunoscătoare că măcar am reușit să-mi petrec primii șapte ani la bunici. Activitatea mea preferată la bunici era să îngrop insectele moarte în spatele pivniței și să alerg de nebună prin altarul bisericii, care era fix peste drum de casa bunicilor mei”, a declarat Irina Rimeș pentru Viva.
Mai mult, artista spune că mereu a avut o relație bună cu părinții ei, lucru care a ajutat-o întotdeauna să treacă peste toate greutățile pe care vârsta i le punea în față.
„Relația cu părinții, ca orice relație dintr-o familie funcțională, m-a ajutat să trec peste multe momente grele. Mereu mi-au fost aproape, dar nu m-au controlat, au avut încredere, ne-au lăsat pe mine și pe fratele meu să ne urmăm căile, să ne dezvoltăm pasiunile”, a mai spus artista.
Faptul că acum este o artistă extrem de apreciată de la noi din țară nu este întâmplător. Irina Rimes a fost pasionată de artă încă din copilărie, când se ocupa cu diverse activități care să o ajute să ajungă cât mai repede la succes.
„Am fost dintotdeauna un copil creativ. Am scris poezii de mică, am cântat de mică, nu vedeam altceva decât muzica și creația. Ai mei au vrut la un moment dat să mă facă economist, dar s-au răzgândit, pentru că le-a fost teamă să nu-mi strice drumul în viață, așa că m-au lăsat să-mi urmez chemarea și au fost mereu lângă mine la nevoie”, a mai spus artista.
Totuși, faima nu înlocuiește dorul de casa părintească. Irina Rimes s-a stabilit de câțiva ani la București, motiv pentru care ajunge rar în Republica Moldova. Chiar dacă spune că dorul de părinți este ușor de vindecat, prin vizite dese, Irina Rimes nu poate ajunge acasă cât de des și-ar dori.
„Mi-e dor de casă, de casa părintească. De părinți nu, pentru că îi văd destul de des, vin ei la mine, dar de casă… mi-e dor!
Și când au tăiat părinții mei cireșii pe care i-am văzut crescând și cu care am crescut de când eram mici, am plâns. Au tăiat 12 cireși, i-au tăiat că erau bătrâni.
De casă mi-e dor și stau și mă gândesc câteodată dacă o să vindem casa părintească sau nu, pentru că fratele meu s-a mutat în București și cred că eu le mai dau 5 ani părinților mei.
Dar stau și mă gândesc dacă m-ar lăsa sufletul să vindem casa părintească”, a mărturisit Irina Rimes, în podcastul realizat de Adrian Artene, pe Youtube.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News