Recunoașteți personajul? Este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din România

Data publicării:

Băiatul din imagine este unul dintre cei mai îndrăgiți jurnaliști. Ghiciți cine este? 

Băiatul din imagine s-a născut pe 28 ianuarie 1972 la Vălenii de Munte, dar are și origini libaneze. A fost acreditat de către Ministerul de Interne drept corespondent de război. Acesta a absolvit Colegiul Național de Preoți din Liban, iar în 1996, a finalizat cu brio studiile la Facultatea de Filosofie și Jurnalism Spiru Haret.

Recunoașteți personajul? Este unul dintre cei mai apreciați jurnaliști

Vedeta se numără printre cei mai apreciați prezentatori TV din România. S-a făcut remarcat, de-a lungul timpului, prin investigațiile sale ca și corespondent de război. În prezent este prezentator de știri în cadrul postului de televiziune Kanal D. De menționat faptul că acesta a pus și bazele emisiunii 112-Poliția în acțiune”. Jurnalistul și-a petrecut o bună parte din copilărie în Liban. 

„Am avut o copilărie frumoasă, provin dintr-o familie de oameni înstăriţi, părinţii m-au răsfăţat, m-au dat la cele mai bune şcoli. La vremea aceea, aveam două opţiuni: fie să studiez în şcoli militare, unde primeşti o educaţie cazonă, fie să ajung în colegiile de preoţi. Şi cum în Liban era război, au ales să mă dea la un colegiu de preoţi, nu la o şcoală militară, unde să mă trezesc că fac practica pe front.”, a povestit celebrul jurnalist pentru adevarul.ro.

Ei bine, în fotografie este nimeni altul decât Christian Sabbagh!

Christian și Iulia Sabbagh, poveste de dragoste cu năbădăi

Iulia Sabbagh recunoaște că nu vede iubirea ca în filmele de dragoste. Cu toate astea, soția lui Christian Sabbagh a trecut peste toate obstacolele și răutățile, pentru a rămâne în continuare lângă omul pe care îl iubește necondiționat. Iulia a mărturisit că, de-a lungul timpului, au existat multe persoane care i-au vrut răul familiei sale, însă iubirea dintre ea și soțul ei a fost mai mare, astfel că nu s-au lăsat afectați de toate răutățile celor din jur. 

”Iubirea nu este așa ca în poveștile cu prinți și prințese, care trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. Iubirea înseamnă să nu ceri nimic în schimbul a ceea ce oferi. Pot spune chiar că, uneori, iubirea înseamnă suferință, iar oamenii fug de suferință. Tocmai de aceea, rata divorțurilor este foarte mare în ziua de azi. Dar să nu vorbim despre divorț azi, ci despre iubire.

În relația cu soțul meu nu a fost totul minunat de la început și nu am avut o poveste de dragoste ca în filme. Am avut parte de multe răutăți în jurul nostru, de oameni care nu ne-au vrut împreună, care au încercat sub orice formă să ne despartă, să ne facă rău, dar pe noi nu ne-a afectat acest lucru, drept dovadă, astăzi avem doi copii minunați, o familie frumoasă. Dacă m-ai întreba care ar fi singurul motiv pentru care stau cu Christian Sabbagh, nu aș avea ce să-ți zic, pentru că e o chestie ce ține de sentimente, asta simt.  Din punctul meu de vedere, iubirea nu este despre cuceriri, cadouri, atenții, ci despre ceea ce simți. Chiar dacă a fost o relație cu multe provocări, nici măcar oamenilor care s-au opus nu le-am vrut răul și i-am lăsat în voia Domnului. Doar Dumnezeu ne poate judeca și tot El este cel care poate să facă dreptate. ”, a spus Iulia Sabbagh, în exclusivitate pentru Spectacola. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel