Adela Popescu a făcut mai multe dezvăluiri savuroase din viața sa.
Adela Popescu a fost invitată în cadrul emisiunii matinale de la Pro FM, unde a acceptat provocarea „Am/ N-am” și a făcut mai multe dezvăluiri neștiute din viața personală. Se știe deja faptul că vedeta este extrem de transparentă și de sinceră cu orice întrebare și subiect din viața sa, lucru care s-a întâmplat și de această dată. Răspunsurile soției lui Radu Vâlcan nu doar că au stârnit amuzamentul gazdelor emisiunii, ci i-au ajutat și pe fani să o cunoască mai bine pe celebra prezentatoare TV.
„Ai scăpat vreodată de amendă pentru că te-au recunoscut polițiștii?”, a întrebat-o Bogdan Ciudoiu pe Adela Popescu.
„Am, ce nu știi tu este că pe mine oamenii mă iubesc. A fost așa.. o oprire de rutină, nu a fost ca si cum făcusem ceva.(n.r râde)”, a fost răspunsul vedetei.
De-a lungul timpului, Adela Popescu a avut diferiți colegi de platou, fie că ne referim la cariera sa în actorie sau la cea de prezentatoare. Cu siguranță că nu toți aveau aceeași experiență ca a sa sau aceeași atitudine veselă și naturală, astfel încât următoarea întrebare primită de aceasta a fost cea în care să dezvăluie dacă și-a vorbit sau nu vreodată de rău un coleg de muncă.
„Ai vorbit vreodată de rău un coleg de muncă?”, spune a doua întrebare.
„Nu, adică am mai avtu așa.. mici remarci, dar niciodată nu aș spune ceva rău de o persoană. În primul rând, mi-ar fi destul de greu să gândesc asta, pentru că ajung greu în punctul ăla, dar niciodată nu aș emite astfel de păreri, pentru că știu că ele pot schimba părerile altora despre acea persoană și eu nu schimb destin, nu lucrez așa. În schimb, Radu săracul... duce mult, multe i-au auzit urechile.”, a mai dezvăluit Adela Popescu.
Viața de persoană publică presupune adesea și apariția în cadrul diferitelor evenimente mondene, iar Adela Popescu pare că nu a avut întotdeauna dispoziția necesară pentru a da curs acestor invitații. Din dorința de a nu supăra însă organizatorul, vedeta a preferat, în schimb, să invoce o scuză, aceea că este bolnavă. Se pare însă că acest lucru s-a întors la un moment dat împotriva sa, motiv pentru care blondina spune că nu a mai glumit de atunci pe baza problemelor sale de sănătate.
„Ai mințit vreodată doar ca să nu mergi la un eveniment monden?”, spune o altă întrebare.
„Am, până când m-am și îmbolnăvit și atunci nu mai fac glume de astea, pe asemenea subiecte. Știi cum e aia cu „A făcut ăsta mic febră”, doar că chiar și face, ce să vezi. Mi s-a întâmplat asta o dată și de atunci am zis că glume cu bală nu mai fac niciodată, indiferent. Pot să spun că m-am certat cu Radu, asta e altceva.”, a continuat aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News