Sala Rapsodia găzduieşte în perioada următoare un veritabil regal teatral, ce prilejuieşte întâlnirea cu mari actori: Rodica Mandache, Carmen Tănase, Emilia Popescu, Adrian Titieni, Marius Manole, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Mirela Oprişor, Diana Roman şi Tudor Istodor se numără printre cei ce vor urca pe scena de pe Lipscani 53, în perioada 29 noiembrie – 7 decembrie, după următorul program:
În direcția de scenă a lui Radu Ghilaș, Rodica Mandache, Marius Manole se întrec în situații și replici savuroase, într-un spectacol ce pendulează între comedie şi nostalgie. Un hoț tânăr, naiv și romantic intră într-un muzeu să fure o capodoperă. Custodele muzeului e o doamnă bătrână cu o energie atomică. Urmează o luptă îndârjită și până în ultima secundă nu știm „cine câștigă”.
„Bătrâna şi hoţul” este cea mai jucată piesă a dramaturgului contemporan Viorel Savin, pe care publicul mai matur şi-o aduce aminte pentru că a fost difuzată de TVR în repetate rânduri, cu regretata actriţă Irina Răchiţeanu-Şirianu în rolul principal.
În distribuţie: Rodica Mandache, Marius Manole şi Alin Aronovici
Regia: Radu Ghilaş
Hazul și necazul se împletesc și înfrună în cea mai nouă piesă de teatru semnată și regizată de Mimi Brănescu! Veți tranzita stări și situații aflate la limita dintre dramă și comedie alături de personaje puternice şi spumoase: Marina, afectată cândva de un accident vascular cerebral, pornește împreună cu fiica sa, Lena, într-o călătorie, vizitându-şi rând pe rând fratele şi sora după moartea soțului ei. Intoleranța la nedreptate devine leit motivul pentru comentariile sale despre rude şi evenimente petrecute în familie, descrise cu lux de amănunte într-un caiet pe care Marina abia acum simte nevoia imperioasă de a le dezvălui.
După moartea mamei sale, ce survine destul de curând, fiica Marinei, Lena, însoţită de caietul mamei sale, va relua vizitarea rudelor, un drum ce va deveni iniţiatic, cercetarea trecutului dezvăluindu-i din ce în ce mai tare, de fapt, adevărul despre prezent, despre relaţia cu soţul său.
În distribuţie: Carmen Tănase, Emilia Popescu, Mirela Oprișor, Natalia Călin, Adrian Titieni, Vlad Zamfirescu și Tudor Istodor.
Regia: Mimi Brănescu
O piesă care tratează frumusețea dar și fragilitatea relațiilor interpersonale și mai ales de cuplu. Spectacolul pornește din registrul comic exploziv, tranzitează prin zona umorului fin și ironiei subtile, ȋși urmează parcursul prin câteva momente de reflecție și chiar analiză psihologică și culminează cu o schimbare de perspectivă ce dă totul peste cap. O poveste cu tâlc, ce ne reamintește să nu uităm să privim și dincolo de ceea ce pare evident, să nu cădem pradă rutinei și să avem mereu ochii și inima deschise către și pentru persoanele de lângă noi.
Distribuție: Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu, Diana Roman
Regia: Vlad Zamfirescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News