Ce înseamnă empatia pe care o arată oamenii la moartea persoanelor publice. De ce empatizăm cu persoanele din spațiul public, vedete, politicieni, atunci când mor.
Încetarea din viață a persoanelor publice declanșează la scară largă emoții, iar empatia este una dintre ele. De altfel, ceea ce s-a putut vedea în primele ore de la anunțul privind starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, urmat de cel al decesului, a arătat cum un singur om, prin existența sa și prin faptele sale, a unit ”în simțiri” o lume întreagă.
Despre empatia creată ca urmare a trecerii în neființă a persoanelor publice ne-a vorbit, în exclusivitate, psihologul Radu Leca, acesta explicându-ne care este mecanismul ce declanșează atât emoțiile pozitive, cât și cele negative.
”Noțiunea de pierdere a dragostei, imaginea de sine a oamenilor se întregește prin totalitatea tuturor persoanelor publice pe care noi le simpatizăm. Fără ele noi ne simțim mai singuri, mai triști, mai nepopulari, mai ai nimănui. Nu mai simțim ideea de apartenență”, a declarat psihologul Radu Leca, pentru DC Medical.
În același rând sunt și situații în care parte dintre lucruri făcute de persoanele publice sunt contestate sau pur și simplu ignorate, în încercarea unora de a le pune într-o lumină nefavorabilă.
”Tot ceea ce înseamnă contestare are legătură cu un pachet original și uriaș de frustrări. Când noțiunea de frustrare apare, ea este însoțită 100% de negație.
Și atunci este absolut uman și firesc ca orice negație să înceapă cu o ipoteză plauzibilă de la care se pornește și care să susțină din punct de vedere argumentativ negația, ea nefiind 100% reală”, a mai spus psihologul.
Un exemplu recent de contestare a fost vizibil săptămâna trecută, chiar după moartea lui Mihail Gorbaciov, cel care a fost conducătorul Uniunii Sovietoce din 1985 până în 1991, de numele căruia se leagă încetarea Războiului Rece, precum și prăbușirea Uniunii Sovietice.
De altfel, multe persoane din Rusia au continuat să îl considere personal responsabil de cea mai mare catastrofă a secolului al XX-lea, a șa cum este numită căderea URSS de către președintele Rusiei, Vladimir Putin. În ciuda acestor contestații, părerea rușilor s-a mai îmbunătățit cu trecerea vremii, nu și a lui Putin, care de altfel a și lipsit de la înmormântarea lui Gorbaciov. Mai mult, președintele Rusiei s-a numărat printre cei care au transmis mesaje de condoleanțe Regatului Unit.
Cite;te continuarea pe DC MEDICAL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News