Această rețetă de ghiveci de legume este ușor de preparat și are un gust incredibil de bun.
Ingrediente:
300 g vinete
300 g dovlecei
300 g ardei gras
300 g roșii coapte
150 g ceapă
2 căței de usturoi
3 linguri de ulei de măsline
100 ml supă de legume
sare
piper negru măcinat
busuioc, cimbru, pătrunjel verde, dafin
Mod de preparare:
Într-o tigaie largă, punem 3 linguri de ulei de măsline, ceapa tăiată mărunt și un praf de sare.
O călim la foc mediu pentru circa 3 minute.
După aceea adăugăm ardeii tăiați cubulețe mici și îi lăsăm tot 3 minute. Urmează cubulețele de vinete și după alte 3 minute, dovleceii.
Condimentăm cu sare, piper, dafin, cimbru și busuioc.
După alte 3 minute, punem și roșiile și usturoiul. Amestecăm bine și turnăm circa 100 ml din supa de legume.
Acoperim cu un capac și lăsăm 6 minute pe foc.
La final condimentăm cu sare și piper și câteva frunze de busuioc verde.
Poftă bună!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News