Această rețetă de chiftele de ciuperci cu cartofi este o idee minunată pentru postul Crăciunului.
Ingrediente:
250 g ciuperci proaspete
500 g cartofi fierți în coajă
1 ceapă
2 căței de usturoi
sare, piper
½ linguriță chimen
50 ml ulei
2-4 linguri de pesmet
o mână de pătrunjel verde tocat
Mod de preparare:
Spălăm bine cartofii și îi punem la fiert în coajă, în apă cu 2 lingurițe de sare. După ce răcesc puțin îi decojim de coajă.
Tăiem ciupercile în bucăți mai mari, ceapa o tocăm mărunt, la fel și usturoiul. Cartofii fierțu îi tăiem bucuri.
Ciupercile le vom sota într-o tigaie cu două linguri de ulei pentru 4-5 minute.
Punem ceapa peste ele și usturoiul. Le condimentăm cu sare, piper și chimen. Lăsăm pe foc până când ceapa devine sticloasă.
Punem și cartofii în tigaie și lăsăm 2-3 minute.
După ce am lasat totul să se răcească, le trecem prin mașina de tocat.
Punem peste acestea pătrunjelul tocat și pesmetul. Amestecăm toate ingredientele foarte bine.
Cu palmele unse cu ulei modelăm chifteluțele.
Le prăjim într-o tigaie cu ulei încins.
Poftă bună!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News