Rețetă delicioasă de chiftele de post.
Ingrediente:
Mod de preparare:
Se fierb cartofii în coajă (în apă cu 2 lingurițe de sare) și apoi se decojesc. Nu poți folosi cartofii fierți ca pentru piure (adică cubulețe fierte în apă), deoarece aceștia devin apoși și nu sunt buni pentru compoziția finală de chiftele.
Se pregătește și o caserolă cu ciuperci proaspete tip champignon (pot fi albe sau brune) precum și ceapa, usturoiul. Nu este greșit dacă folosești ceapă albă sau verde, în locul celei roșii.
Se taie ciupercile în bucăți mari, se toacă ceapa și usturoiul, iar apoi se taie cartofii fierți, în cuburi. Nu contează forma, pentru că ulterior vor fi trecute toate prin mașina de tocat.
Se încinge o tigaie largă cu 2 linguri de ulei și se sotează ciupercile la foc mare, pentru 4-5 minute. La început ele lasă apă, dar apoi încep să sfârâie și să se rumenească frumos. Se mai amestecă ocazional cu o spatulă.
Peste ciupercile rumenite se pune ceapa, usturoiul și condimentele: sare, piper negru proaspăt măcinat și un pic de chimen. Se reduce focul de sub tigaie și se călește ceapa, până ce devine sticloasă, fără să se rumenească.
În final, se pun și cartofii în tigaie și se mai lăsat totul pe foc 2-3 minute. Aceștia absorb uleiul și toate aromele de ceapă, usturoi și ciuperci călite.
Se stinge focul și se trage tigaia deoparte, ca să se răcorească.
După vreo 15 minute de răcorire, se bagă cartofii și ciupercile prin mașina de tocat carne, echipată cu sita cu orificii mari.
Peste compoziția obținută se pune o mână bună de pătrunjel verde tocat și 2-4 linguri de pesmet alb. Cantitatea de pesmet variază în funcție de soiul cartofilor. Pesmetul este singurul ingredient care va îngroșa acest „aluat” de chiftele de legume și va absorbi umiditatea în exces din el.
Se amestecă bine compoziția (cu lingura sau chiar cu mâna) și se lasă pentru 5 minute deoparte, ca să aibă timp pesmetul să acționeze. Acesta se va umfla un pic de la lichide.
Cu palmele unse cu ulei se rotunjește fiecare chiftea și se așează pe o farfurie unsă și ea cu puțin ulei.
Chifteluțele se pun la prăjit, iar apoi se servesc. Poftă bună!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News