Sarmalele se bucură de o apreciere fenomenală în România. Există o mulțime de rețete pentru acest preparat, însă Chef Cătălin Scărlătescu spune că varianta gătită de el este cea mai gustoasă.
Chef Cătălin Scărlătescu e dezvăluit rețeta sa pentru sarmale
4 kilograme de carne tocată de porc,
jumătate de kilogram de orez,
2 kilograme de ceapă,
40 de grame de piper negru,
o bucată de afumătură,
cimbru, foi de dafin,
45 de grame de sare
foi de varză murată
bulion.
Se taie ceapa mărunt și se pune la călit în tigaie, până capătă o nuanță aurie. Luam ceapa de pe foc.
Orezul se spală bine și se amestecă cu ceapa și cu carnea tocată. Se împăturesc sarmalele în foile de varză murată, iar varza care rămâne se toacă mărunt și se amestecă separat cu bulionul.
Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit că ingredientul secret pentru ca sarmalele să aibă un gust aparte este afumătura.
„Este momentul să punem totul în oală. Mai întâi aşezăm un strat de varză, peste care adăugăm câteva foi de dafin, după care aşezăm în mijloc o bucată generoasă de afumătură şi începem să punem un strat de sarmale.
Repetăm cu un strat de varză şi unul de sarmale până când umplem oala. Adăugăm apă şi un pic de ulei, după care le băgăm la cuptor”, explică bucătarul Cătălin Scărlătescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News