Este sezonul în care ne bucurăm de gustul proaspăt al legumelor românești și perioada în care gospodinele încep pregătirea bunătăților pentru iarnă. Zacusca de vinete cu ciuperci se află în topul celor mai gustoase preparate din cămară în sezonul rece.
INGREDIENTE:
4,5 kg ceapă galbenă
6 kg ardei (gogosar, gras, kapia)
7,5 kg vinete
4,5 kg rosi
4 conserve de 400 g ciuperci taiate
1,2 l ulei
3 linguri zahar
sare grunjoasa, dupa gust
o lingurita de boabe de piper negru
cateva foi de dafin
MOD DE PREPARARE: Vinetele se coc la flacara aragazului, se pun intr-un vas si se presara sare grunjoasa peste ele, apoi se acopera cu un capac. Dupa ce se inmoaie, se curata de coaja arsa sub jet de apa, apoi se toaca, ajutandu-va de un cutit de lemn, special creat pentru taierea vinetelor.
Se curata ceapa de foi si se spala, apoi se da prin robot si se pune intr-un tuci mare peste uleiul incins, lasandu-se sa se inabuse cateva minute si amestecandu-se din cand in cand cu o ligura mare de lemn. Dupa aceea, ardeiul se spala, se curata de seminte si se da prin robot, apoi se pune peste ceapa si se lasa sa se inabuse circa un sfert de ora, dupa care se adauga vinetele.
Rosiile se spala, se taie in jumatati sau sferturi, indepartandu-se si codita in acelasi timp, apoi se dau prin robot. Se pun apoi in tuci si se lasa tot circa un sfert de ora sa fiarba, apoi se adauga ciupercile taiate (clatite sub jet de apa).
Se fierb toate ingredientele pana cand scad, amestecand din cand in cand. Spre final se potriveste zacusca de sare si se adauga 3 linguri de zahar, o lingurita de boabe de piper negru si cateva foi de dafin. Se pune fierbinte in borcane de 400 g. Acestea se capacesc bine, apoi se pun la cuptor intr-o tava cu apa fierbinte, circa 2 ore. Se lasa la racit in cuptor sau se pun in paturi, dupa care se depoziteaza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News