Rică Răducanu a dezvăluit noi informații despre afacerea sa de pe litoral.
Rică Răducanu își petrece toată vara pe litoral, la Naptun, acolo unde familia sa deține o terasă. Chiar dacă se confruntă cu câteva probleme de sănătate, fostul portar stă numai printre oameni, pentru a-i îndemna să vină la masă și pentru a crea o atmosferă cât mai prietenoasă.
”Sunt la terasă, nu e lume multă, în acest moment, vineri și sâmbătă a mers mai bine, acum am doar trei mese ocupate. Nu cunosc salariile angajaților, bucătar este Costică, văru-miu, la bar e Marinică. Nu mă bag cu banii, sunt și eu cu vrăjeala pe aici. Toți zic: ”Hai, la Rică, să mâncăm! Și așa a rămas de ani de zile.”, a declarat Rică Răducanu pentru ego.ro
Mai mult, acesta spune că nu a scumpit nici prețurile pe terasă, deși majoritatea produselor au avut creșteri mari în această perioadă. Toate aceste sacrificii au fot făcute pentru ca turiștii să vină în acea locație să mănânce, întrucât la început de sezon, după cum mărturisea acesta în trecut, scaunele erau mai mult goale.
”Nu este foarte mult, nici nu prea am scumpit, ca să vină lumea. Mâncarea este foarte bună. Uneori mai servesc și eu, mai stau printre mese, ca să destind atmosfera”, a mai spus Rică Răducanu pentru sursa citată.
Chiar dacă își păstrează starea de spirit optimistă, veselă, pusă mereu pe glume, Rică Răducanu suferă de o boală care îi cam îngreunează activitatea fizică și, mai exact, de gută. În acest sens, fostul sportiv spune că a făcut câteva terapii specifice la malul mării, însă, de asemenea, mărturisește faptul că nu poate scăpa de această suferință. Medicul specialist i-a confirmat chiar acest lucru.
”Am făcut tratament, la Mangalia, pe perioada verii, am făcut și împachetări cu nămol și tot felul de terapii noi. Dar, boala asta e păcătoasă, nu mai trece, gata! Bine mi-a zis mie medicul Oprescu: ”Doar la morga mai trece!”. A zis adevărat, până la urmă”, a mai spus el.
Rică Răducanu a surprins pe toată lumea, după ce a dezvăluit ce pensie primește. Fostul mare portar al echipei Rapid, are 75 de ani și o pensie foarte mică, cu care se descurcă foarte greu, mai ales că în ultima perioadă s-a confruntat și cu mai multe probleme de sănătate.
Potrivit acestuia, suma pe care o încasează de la stat nu este nici mai mult, nici mai puțin de 1.800 de lei.
”Sunt bine acum, sunt sănătos! Mă duc pe la Casa de Pensii că am treabă. Sunt supărat că după 50 de ani de muncă am 1.800 de lei pensie pe lună. M-am bucurat în tinerețe că nu trebuia să merg la serviciu, ci pe stadion, să joc fotbal cu ceilalți colegi de echipă și uite așa mi-a trecut tot timpul ăsta.
Nici eu nu mai sunt ce am fost, am ajuns un pinguin! Mă dor toate oasele chiar și genunchii. Înainte mai făceam sport, mai mergeam la câte o saună acum nimic. Mie îmi place altfel, să merg, să văd lumea asta, așa am fost o viață întreagă.
Acum s-au schimbat vremurile, nu mai este ce a fost. Înainte mai aveam și câte o gagică, acum nimic” a spus Rică Răducanu pentru playsport.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News