Scandal între Romeo și Claudiu de la „Insula Iubirii”! După ce și-au aruncat mai multe vorbe grele, cei doi s-au luat la bătaie în timpul unui eveniment.
Romeo Vasiloni, ispita de la „Insula Iubirii” și Claudiu, concurent în acest sezon al aceleiași emisiuni, au fost protagoniștii unui scandal de proporții. Cei doi au ajuns să se ia la bătaie chiar în timpul unui eveniment la care au participat. Conform spuselor lui Romeo, Claudiu ar fi crezut că ispitei i-ar fi plăcut de Simona, fosta iubită a concurentului, și că ar fi existat ceva mai mult între ei decât o simplă prietenie pe parcursul reality-show-ului. Mai mult decât atât, cei doi au mai avut o altercație și în urmă cu o lună, iar acum se pare că nu s-au mai abținut și au iscat o ceartă imensă care s-a transformat într-o bătaie în toată regula.
„A pornit conflictul nu știu de la ce. Era lângă mine acolo, trebuia să dau un interviu cu Simona (n.r. fosta lui Claudiu). A zis de mine că nu știu ce am avut eu cu Simona și că aș fi vorbit urât despre el. El a mai avut altercații cu mine așa și mai demult, în urmă cu o lună, imediat după Insulă mi-a zis la fel că am vorbit urât despre el. I-am zis că ce ai mă, ești nebun?! Acum m-a împins și după îți dai seama că l-am împins și eu și de aici toată altercația. Eu i-am zis că nu mă bat cu el pe stradă, ca să am probleme, ne batem în gală și gata”, a spus Romeo Vasiloni.
Te-ar putea interesa și: Gabi Bădălău, un nou război cu Claudia Pătrășcanu. Afaceristul tună și fulgeră pentru că fosta soția vrea să îi expună pe copii într-un show televizat
„Ne-am luat din niște chestii acum o lună și tot au existat înțepături, înjurături, iar acum s-a nimerit că eram la masă unul de celălalt. Comenta la masă cu cine era el și m-am enervat și de acolo ne-am luat. Au venit bodyguarzii să ne separe, ne-am trântit pe jos, a ieșit destul de nasol. El numai așa știe să fie bărbat și să fie tare în gură, când e cu altă lume. Față-n față cu mine n-are curaj să vorbească sau să-și lămurească lucrurile”, a spus Claudiu pentru Spynews.ro.
Claudiu și-a spus și el punctul de vedere și a mărturisit că au existat înțepături și chiar cuvinte urâte spuse între ei în urmă cu ceva timp. Acum, aflându-se la același eveniment, cei doi și-au vărsat nervii acumulați și au creat un scandal uriaș. A fost nevoie de intervenția forțelor de ordine, astfel că bodyguarzii i-au separat și i-au liniștit. Fostul concurent de la „Insula Iubirii” a precizat că Romeo nu a avut niciodată curaj să îi spună în față tot ceea ce l-a deranjat și să lămurească lucrurile, preferând să creeze o ceartă doar când se află alți oameni în preajmă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News