Ronna Riva, artista care a renunțat la farmacie pentru o carieră în muzică: Am considerat această coincidență un mare semn divin

Data actualizării: | Data publicării:

Ronna Riva este, fără doar și poate, unul dintre artiștii care „se exprimă” cel mai frumos pe piața muzicală din România. Ce nu știe publicul este că, surpriză, ea s-a pregătit cu totul și cu totul într-o altă direcție profesională.

„După ce am absolvit Colegiul Național De Arte Regina Maria, secția Muzica din Constanța, părinții mei au insistat să dau admiterea la o facultate dintr-un total alt domeniu, mai exact Facultatea de Farmacie. La început am fost foarte reticentă cu această alegere pentru că întotdeauna mi-am dorit să fac muzică și aveam impresia că nu m-aș pricepe să fac și altceva. Întâmplarea face ca într-o zi când m-am hotărât să îmi duc pisica la împerechere, am ajuns ca prin minune în casa prodecanei Facultății de Farmacie, care era stăpâna motanului cu care am împerecheat-o pe pisica mea Fifi (mama lui Persie - motanului meu de acum). Am considerat această coincidență un mare semn divin și am ales să mă pregătesc pentru facultatea de Farmacie și am dat admiterea și am intrat.”, povestește artista.

După ce a absolvit Facultatea de Farmacie, Ronna a decis să-și ducă mai departe pasiunea și a făcut pasul cel mare: s-a mutat la București.

„După facultate, m-am hotărât să mă mut în București ca să-mi continui visul cu muzica, și ajunsă aici mi-am dat seama că trebuie să muncesc ca să mă întrețin, și nu numai, trebuie să muncesc ca să pot investi în visul meu. Așa că m-am angajat ca farmacist, iar cu salariul și banii pe care mi-i dădeau părinții mă întrețineam și îi investeam în muzică. Profesia de farmacist este una foarte solicitantă, așa că timpul meu liber era unul foarte scurt, iar eu pe tot îl petreceam în studio.”, explică artista.

Ronna Riva a lansat prima piesă în 2015 și odată cu ea și succesul internațional, în Turcia, Iran, Rusia, Grecia si chiar India:

„În anul 2015 am lansat primul meu single care a cunoscut succes internațional, însă evenimentele nu au apărut imediat, iar eu am continuat să muncesc în farmacie. Muzica nu înseamnă doar talent, muzica reprezintă un business și trebuie să investești mult timp și mulți bani, mai ales în cazul în care vrei să reușesti pe cont propriu, fără ajutorul unei case de discuri. În profesia de farmacist pot spune că m-am descurcat excelent. În scurt timp am devenit farmacist șef, aveam o responsabilitate enormă, oameni în subordine, dar pentru mine devenise ceva foarte plăcut, mai ales că am reușit cumva să îmbin muzica cu farmacia și îmi ieșea foarte bine. În momentul în care muzica mi-a oferit și satisfacție materială, atunci am ales să continui pe un singur drum, și anume calea visului meu. Muzica este singura mea pasiune, și pot spune că am făcut tot posibilul prin muncă să reușesc.”, conchide Ronna Riva.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Georgiana Ioniţă | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel