Roxana Ciuhulescu vorbește, într-un interviu pentru DC News, despre experiența Survivor, despre divorțul dureros prin care a trecut în 2017 și despre cum arată viața ei, după ce a devenit mamă pentru a doua oară.
DC News: Competiția Survivor te-a adus față în față cu prietenul tau de-o viată - sportul. Ești fost sportiv de performanță. Ai făcut gimnastică ritmică, shotokan și handbal de performanță. Știi ce înseamnă competiția, știi ce înseamna munca în echipă și știi și să pierzi. Ce a însemnat pentru tine Survivor? Cu ce așteptări ai plecat în junglă și cu ce lecții te-ai întors?
Roxana Ciuhulescu: Într-adevăr, fac sport de-o viață, la 4 ani am intrat în sălile de gimnastică și încă de pe atunci, m-am îndrăgostit de sport. Părinții mei sunt foști baschetbaliști, drept pentru care, așa ne-au educat și pe mine și fratele meu, Felix.
Survivor a fost cea mai mare provocare pe care am primit-o, în ultimii ani și am răspuns (cu greu) pozitiv. Am avut nevoie de timp să mă adaptez cu ideea, să-mi conving soțul, am analizat-o pe toate parțile.
Prin prisma neîmplinirii mele de a participa la Exatlon, în 2017, am dat curs noii provocări - Survivor. Dacă aș fi declinat-o, probabil, m-aș fi întrebat toată viața “cum ar fi fost dacă”. Așa că mi-am asumat și m-am dus. Cu bune, cu rele, Survivor a fost pentru mine o experiență GROZAVĂ!
Am plecat cu speranța și dorința ca noi, Faimoșii, să fim o echipă, să ne unim forțele și să fim un întreg. Socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea din târg, iar costurile se mai schimbă, pe parcurs.
Ce am învățat? Am învățat să supraviețuiesc doar cu nucă de cocos. Cum s-o sparg, s-o mănânc fresh sau prăjită, cum să fac focul, cum să fac habitat din frunze și cum să-mi fac saltea tot din ele. Plus multe altele.
DC News: Problemele de sănătate te-au dus la eliminare. Vezi asta ca pe un ghinion, crezi că ai fi putut face lucrurile altfel? Ai regrete legate de prestația ta la Survivor?
Roxana Ciuhulescu: Când m-am decis să merg la Survivor, am știut din capul locului că nu am cum să visez la finală. Nu mi-am dorit-o și intuiam că fizic nu voi rezista. Probabil că, dacă participam când aveam 20 de ani +, rezistența mea ar fi fost alta. Cu niște ani în plus și două nașteri la activ, organismul meu s-a sensibilizat.
Pe lângă asta, să nu uităm, totuși, că toți sportivii de performanță fac multe sacrificii să fie în prima linie și că, după ce își încheie activitatea sportivă, rămân cu traume fizice. Noi, eu și Robert Niță, am fost doar două exemple, amândurora ne-au revenit problemele vechi de sănătate.
Singurul regret pe care îl am, este că nu am mai rezistat în competiție. A fost frustrant și pentru mine să îi văd pe colegii mei cum luptă, iar eu să stau doar în tribune și să încurajez. Foarte frustrant!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil