Bogdan de la Ploiești a fost oprit de polițiștii din București și testat pentru consum de droguri. Într-un videoclip postat pe rețelele sociale, artistul le-a transmis fanilor un mesaj, dar a arătat și care au fost rezultatele obținute.
Bogdan de la Ploiești a postat pe rețelele sociale un videoclip în care le-a arătat fanilor momentul în care a fost oprit în trafic de polițiștii din Capitală. Artistul a fost testat cu aparatul DrugTest, după care le-a arătat celor care îl urmăresc care a fost rezultatul testului.
Cântărețul a trecut fără probleme de verificările autorităților și a menționat că era în drum spre biserică atunci când a fost oprit. Acesta și-a sfătuit fanii să aibă mare grijă de viața și sănătatea lor, fiindcă sunt cele mai importante.
„Mă oprește tot Bucureștiul încontinuu. M-au testat de droguri, alcool, control în portbagaje, control în portofel, control copii dezbărcați, dați jos, tot. Nu au găsit nimic. Mă oprește toată România.
Sunt naș, trebuia să ajung la biserică într-o jumătate de oră, dar s-a dat totul peste cap, asta este. Mulțumim, să fim sănătoși și să aveți grijă de viața voastră, că e cea mai importantă!”, a spus Bogdan de la Ploiești în videoclipul pe care l-a făcut pe TikTok.
@bogdandelaploiesti.haz BDLP CONTROL #now #viral ♬ sunet original - BogdanDeLaPloiesti
Printre vedetele oprite în trafic și testate cu aparatul drug-test se numără și Bianca Drăgușanu. Ea a fost oprită de poliție după ce a încălcat regulile de circulație. Ea a fost amendată și sancționată cu puncte de penalizare.
„Am fost oprită de poliție și am văzut că a pornit o campanie antidrog pe care o susțin. Bineînțeles că nu am fost oprită de poliție pentru că sunt un cetățean corect și bun, ci am fost oprită pentru că am încălcat niște reguli și am fost amendată, dar nu asta mă doare cel mai tare. Am primit niște puncte și mi s-a făcut și testul antidrog”, a spus Bianca Drăgușanu pe InstaStory.
Ea a precizat că susține campania antidrog și că nu a avut niciun fel de emoție atunci când a fost testată deoarece nu consumă droguri.
„Dețin un proces verbal, dar nu cu mândrie, pentru că mi-a dat puțin programul peste cap. A durat vreo 10 minute acest test pe care nu l-am mai făcut niciodată. Mi-am făcut niște analize la sânge în urmă cu câteva luni pentru că eram acuzată de o individă care spunea că eu consum.
Această campanie antidrog pe care eu o susțin se pare că funcționează destul de bine și se pare că vizează în special persoanele publice, ceea ce nu este un lucru rău.
Nu se testează doar cocaina, canabisul, marijuana, ci se testează inclusiv substanțele antidepresive. Sunt vreo 10 substanțe acolo care se testează. Ce credeți? Au ieșit negativ. Normal că au ieșit negativ. N-am avut niciun fel de emoție”, a mai precizat aceasta.
Bianca Drăgușanu a ales să îi ia apărarea lui Dorian Popa după ce artistul a fost prins drogat la volan. Ea consideră că nu este corect să judecăm pe cineva pentru alegerile sale și că îi pare rău că Dorian trece prin această situație stânjenitoare.
„Cel care n-a greșit niciodată să arunce cu piatra, vizavi de Dorian Popa, de care îmi pare rău pentru că trece prin situația asta stânjenitoare. Știm cu toții că este un băiat care a muncit foarte mult pentru tot ce are și nu e cazul să judecăm. Fiecare om are dreptul la propriile alegeri, fiecare om mai greșește, însă, mă bucur pentru mine pentru că am susținut mereu că sunt o persoană limpede la minte, curată la suflet și la sânge. Nu consum substanțe care să-mi modifice starea, energia sau viața”, a spus Bianca Drăgușanu pe InstaStory.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News