Medicii legiști au făcut publice detalii șocante în cazul morții lui Andrei Versace, după efectuarea necropsiei!
Andrei Versace, pe numele său real Andrei Pîrvan, a fost găsit sâmbătă, 20 iulie, fără viață, pe podea, în bucătăria apartamentului său dintr-un complex rezidențial de lux din Sectorul 1 al Capitalei. „Regele fițelor”, așa cum se intitula pe rețelele sociale, era mort de o săptămână, iar cel care a dat alarma a fost paznicul complexului în care influencerul locuia. A sunat la 112 și a spus că din apartamentul acestuia iese un miros neplăcut, specific unei persoane decedate. Polițiștii au ajuns imediat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă.
Au trecut două zile de la moartea suspectă a lui Andrei Versace, găsit mort în propria locuință. Astăzi, 22 iulie, medicii legiști au făcut necropsia pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. Aceștia nu au găsit leziuni interne și externe, dar pentru că trupul său se afla în stare avansată de putrefacție, rezultatele le vom afla abia peste un an.
„În cazul lui Andrei Pârvan, cauza este nedeterminată, având în vedere gradul de putrefacție. Nu are leziuni interne și externe, iar mai multe probe vor fi analizate în condiții de laborator. Rezultatul lor îl vom afla peste un an, un an și jumătate”, au precizat sursele citate, pentru Gândul.
La necropsie, legiștii au luat probe pentru a stabili dacă Andrei Versace a consumat substanțe stupefiante sau a luat medicamente înainte de a muri. După finalizarea necropsiei, „Regele fițelor” va fi înmormântat alături de bunicii săi într-un cimitir de la marginea Capitalei.
Anchetatorii au luat în calcul că Andrei Versace ar fi putut să moară din cauza unei supradoze, fiind un posibil consumator de droguri, sau folosirea acestora pentru a recurge la un gest necugetat. O altă ipoteză este că Andrei ar fi suferit o lovitură la cap după ce a alunecat și a căzut în bucătăria apartamentului său. Pe de cealaltă parte, prietenii „Regelui fițelor” susțin că acesta ar fi fost ucis sau ar fi recurs la un gest necugetat.
Te-ar putea interesa și: Ce a apărut pe pagina de TikTok a lui Mihai Bendeac, la scurt timp după ce Andrei Versace a fost găsit mort în propria locuință. Internauții l-au taxat dur / Video
„Astăzi, 20 iulie 2024, în jurul orei 10.35, polițiști din cadrul Poliției Capitalei – Secția 2 Poliție au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, în calitate de agent de securitate al unui complex de locuințe, situat la o adresă din Sectorul 1, cu privire la faptul că dintr-un apartament s-ar simți un miros înțepător, specific unei persoane decedate. Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. Ulterior, la fața locului a ajuns și un echipaj din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
În urma cercetărilor și verificărilor efectuate, în apartament a fost găsită o persoană decedată, fiind vorba despre un bărbat, fără a prezenta urme de violență.Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei”, au transmis reprezentanții de la Poliția Capitalei.
Te-ar putea interesa și: Cunoscutul influencer Andrei Versace a fost găsit mort în propria locuință
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News