Andreea Bănică are astăzi motiv de mare sărbătoare. Recent, blondina a trecut printr-o intervenție chirurgicală.
Andreea Bănică este una dintre cele mai apreciate cântărețe din România. Artista a înființat în anul 2001 împreună cu Cristina Rus trupa „Blondy”. Cele două au lansat împreună 3 albume muzicale „Atât de aproape”, „O parte din tine”, „Dulce și amar” și 6 videoclipuri. Trupa s-a destrămat în anul 2005, când Cristina Rus a decis să urmeze o carieră solo. Andreea Bănică a decis să continue sub aceeași titulatură.
Andreea Bănică trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Lucian Mitrea încă din perioada adolescenței. Cei doi s-au căsătorit în anul 2008 după 15 ani de relație și au împreună doi copii, pe Sofia Maria, de 12 ani și pe Noah Andrei, de 5 ani.
„Acelaşi iubit de peste 20 de ani. Omul meu drag cu care am reuşit să fac tot ce mi-am propus în viaţă, care mi-a dat cele mai frumoase cadouri, pe Sofia şi Noah Andrei, şi care îmi face fiecare zi mai frumoasă. La mulţi ani, iubire! @lucian mitrea”, a scris Andreea Bănică pe pagina ei de Instagram, în urmă cu ceva timp.
Andreea Bănică este o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Are o carieră de succes pe plan muzical, un soț iubitor și doi copii minunați. Fiica Andreei Bănică îi calcă deja pe urme mamei ei. Tânăra ia cursuri de canto și de dans, iar artista este foarte mândră, mai ales că împărtășesc aceleași pasiuni.
Vezi această postare pe Instagram
Andreea Bănică a trecut printr-o intervenție chirurgicală pe care o tot amâna de 5 ani de zile. Artista le-a dezvăluit fanilor de pe rețelele de socializare care este starea ei de sănătate în prezent.
„Am suferit o operație de septoplastie, care nu mi-a dat voie, o perioadă, să vorbesc cu voi și să postez prea mult. Am simțit nevoia să stau să mă liniștesc și să îmi revin cât mai repede. Am revenit pe baricade, sper din toată inima să-mi revin repede și să-mi intru-n ritm. Nu sunt completă refăcută, însă merg înainte”, a spus Andreea Bănică pe contul ei de socializare.
Andreea Bănică nu mai putea respira deloc.
„Urmează, în curând, să fac o operație la care m-am gândit foarte mult timp și pe care nu aș fi vrut s-o fac vreodată. (…) Nu mai respir bine, nu mă oxigenez bine, adică am o deviație de sept care nu mai poate fi amânată, că doar n-o să mă operez la 50 de ani. M-am hotărât s-o fac și o fac cât mai repede, așa că de pe 1 iulie încolo o să respir mult mai bine”, a dezvăluit artista în urmă cu ceva timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News