Salvo Lo Castro ne-a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, o rețetă inedită de curcan, perfectă pentru masa de Revelion.
Salvo Lo Castro ne propune la ceas de An Nou o rețetă inedită, pentru masa de Revelion. Celebrul bucătar chef ne-a dezvăluit o rețetă delicioasă de curcan, care va fi savurat, cu siguranță, de întreaga familie.
Ingrediente:
- curcan
- sos soia
- condimente (rozmarin, sare, piper, oregano, miere)
- ketchup
Mod de preparare:
„Curcanul putem să-l pregătim în modul tradițional. Un curcan întreg, îl curățăm bine și îl pregătim la cuptor. Facem un sos cu miere, ketchup, punem la ochi, după gust, rozmarin, oregano proaspăt, sare, piper și un pic de sos de soia. Cu o pensulă, punem tot acest sos pe interiorul și exteriorul curcanului. Când e gata, ai mâncat cel mai bun curcan din viața ta.”, a declarat chef Salvo Lo Castro, în exclusivitate pentru Spectacola.
Poate te interesează și: Salvo Lo Castro, rețetă de mușchiuleț de porc cu sos de vin roșu. Secretul inedit folosit de chef: „Atunci se frăgezește. Un gust deosebit” / EXCLUSIV
Mai mult, l-am rugat pe celebrul bucătar chef, care le-a gătit și starurilor de la Hollywood, să ne ofere și un truc prin care putem găti întotdeauna o friptură fragedă. În acest sens, Salvo Lo Castro a scos în evidență greșeala pe care foarte mulți oameni o fac în bucătărie, la acest capitol, și ne-a spus cum trebuie, în realitate, gătită carnea.
„Dacă prepari carnea la temperatură scăzută, atunci se frăgezește. Spre exemplu, dacă pui scărița la cuptor la 200 de grade, pentru o oră, când va fi gata aceasta va fi tare ca piatra. Dacă, în schimb, punem scărița condimentată la cuptor la 110 grade, timp de șase ore, vei vedea că oasele de la scăriță se vor scoate singure. Temperatura corectă la care se prepară mâncarea trebuie să fie scăzută, iar timpul mai lung. La foc mic, cu focul tare, din păcate ardem mâncarea, nu o coacem.”, n-a mai dezvăluit bucătarul.
Pe aceeași temă: Chef Salvo Lo Castro, rețetă inedită de creveți: „În America sunt extrem de mâncați. O rețetă prin care completăm masa de Crăciun”
Sărbătorile în Italia sunt apropiate ca cele din țara noastră. Totuși, pe lângă peștele clasic, pe care toată lumea îl mănâncă în seara dintre ani, chef Salvo Lo Castro ne-a dezvăluit și faptul că lintea sau piciorul de porc sunt și ele nelipsite de pe masa celor care-și doresc un an prosper și bun.
„De Crăciun și de Revelion mâncăm foarte mult pește în Italia. De Revelion se mănâncă și cotechino, care este piciorul de la porc umplut, cu linte. Ei spun că asta aduce banii. Asta e tradiția din Italia. În Italia, foarte mulți au case la mare și atunci toată familia merge acolo, de Sărbători. Crăciunul este 100% o petrecere de familie, dar revelionul este o nebunie, ca în România. Toată lumea se distrează. Tradiția de Revelion, în Italia, este că la 00:00 se aruncă din balcon farfuria, pentru că spune că aduce bine.”, ne-a mai spus acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News