Sanda Ladoși, criticată de propria mamă, pentru cum își crește copiii. Ce reproșuri a primit artista

Data publicării:
Sanda Ladoși, captură video Youtube
Descriere foto: Sanda Ladoși, captură video Youtube

Sanda Ladoși dorește să le ofere cea mai bună educație copiilor săi, motiv pentru care artista recunoaște că au existat momente în care cei din jurul ei i-au criticat comportamentul și deciziile. 

Sanda Ladoși se mândrește atât cu o carieră de succes, cât și cu o familie minunată. Artista este mamă a doi copii  de 14, respectiv 16 ani, cărora încearcă în fiecare zi să le ofere cea mai bună educație, chiar dacă adolescența vine la pachet cu extrem de multe provocări. În acest sens, celebra cântăreața spune că a implementat reguli stricte și principii de viață încă din copilăria celor doi, când poate erau prea mici pentru a înțelege anumite lucruri. Sanda Ladoși spune chiar că a fost criticată de propria mamă, pentru modul în care alegea să-și crească copii. 

“Când erau copiii mici, mama mea a zis că sunt mamă vitregă. Nu eram genul de părinte care să își ia tot timpul copilul în brațe, să îl învețe în brațe. Mă rog, copiii sunt foarte iubiți, foarte îngrijiți. Dar, pentru mine este important să crească în echilibru. Asta spun de fiecare dată când sunt întrebată. Ce înseamnă educația copiilor mei? Un singur lucru, foarte mult echilibru, nu altceva. Ei trebuie să rămână într-o societate haotică și în acest haos să își păstreze echilibrul, indiferent ce se întâmplă. Acesta este cel mai important lucru pe care eu pot să îl ofer acestor copii.”, a declarat Sanda Ladoși, potrivit ego.ro

Te poate interesa și: Cum se menține Sanda Ladoși în formă, la 52 de ani: „Mănânc de toate, inclusiv slănină și ceapă” / EXCLUSIV

 

Cum face față Sanda Ladoși provocărilor pe care le aduce adolescența

Chiar dacă încearcă să fie cea mai bună prietenă a copiilor săi, iar de cele mai multe ori îi și iese, Sanda Ladoși recunoaște în același timp faptul că provocările acestui proces nu sunt deloc ușoare. Vedeta își dorește să fie deschisă cu cei doi adolescenți, însă, în același timp, să le ofere și cea mai bună educație.

„Dacă știi ce vrei să obții de la ei, dacă știi ce vrei tu, ca părinte, nu e greu. Noi avem datoria să îi coordonăm, dar nu putem să le trăim viața și nu putem lua decizii în locul lor. Ei trebuie să fie ajutați să-și găsească drumul. Eu nu spun că nu-i o provocare, în fiecare zi este, pentru că eu vin dintr-o altă generație, cu altă educație, alte principii și este complicat. Încerc să am mintea deschisă, să mă adaptez la vremurile de astăzi, dar să nu uit că educația, indiferent de epocă, și cei șapte ani de acasă sunt valabili oricând, și peste 2000 de ani. Cei șapte ani de acasă vor fi mereu importanți. Atunci, caut să fiu în echilibru cu realitatea, dar și cu bunul simț.”, a mai declarat, în exclusivitate pentru Spectacola, artista. 

Citește și: Copiii Sandei Ladoși s-au întors la școală, după 2 ani de învățat acasă: „Am adoptat această soluție pentru ei”

 

Cum menține echilibrul între carieră și familie

Chiar dacă pentru foarte mulți artiști este o adevărată provocare să mențină echilibrul între viața de familie și carieră, Sanda Ladoși spune că reușește să facă acest lucru cu brio. Vedeta ne-a declarat recent faptul că niciodată nu și-a neglijat cariera, însă nici familia sa nu a avut de suferit, din acest proces.

„Din punctul meu de vedere nu e greu să menții echilibrul între familie și carieră. Întotdeauna m-am descurcat, când am avut ceva de făcut am făcut cu asumare și cu un anunț de bun simț. Toți trebuie să ne respectăm, în primul rând, meseria, preocupările. Exact cum copiii își cer drepturile lor, la fel și eu ca părinte trebuie îmi fac meseria, asta sunt, artist.”, a declarat Sanda Ladoși, în exclusivitate pentru Spectacola. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel