Sandra Izbașa și Răzvan Bănică, nuntă ca în povești: „Astăzi ne-am dorit să fie ziua noastră, pentru că exact acum trei ani ne-am cunoscut”

Data publicării:

Sandra Izbașa și Răzvan Bănică au spus marele „Da” weekendul acesta, la un an de la cununia civilă. 

Fosta gimnastă și nepotul lui Ștefan Bănică jr. și-au unit destinele în biserică, duminică, 30 iulie. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu trei ani, chiar pe 30 iulie, iar cununia civilă a avut loc anul trecut, tot pe 30 iulie.

”Un moment foarte special și ne bucurăm din suflet că am putut să luăm parte la această slujbă minunată și că suntem căsătoriți în fața lui Dumnezeu. Emoții, ca de fiecare dată, atunci când te pregătești și îți dorești să iasă un lucru perfect, pui suflet, pui emoție și, mai ales, că astăzi ne-am dorit să fie ziua noastră, pentru că exact acum trei ani noi ne-am cunoscut. Am zis să lăsăm emoțiile și să ne simțit extraordinar de bine”, a mărturisit Sandra Izbașa, după slujba religioasă, potrivit Antena 3.


Sandra Izbașa a ales o rochie de mireasa diafană,  cu un decolteu generos și cu spatele gol, dar și cu trenă.  

 

 

În timp ce mirele, Răzvan Bănică, a ales pentru un costum negru, clasic, cu papion.

 


Alături de cei doi îndrăgostiți au fost familiile, prietenii apropiați, dar și nașii, Andreea Răducan și soțul ei. 

Invitații s-au distrat pe muzica celor de la Prestige Orchestra, iar valsul mirilor a fost extrem de emoționant. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de SANDRA IZBAȘA - BĂNICĂ (@sandra_izbasa)

 

„Cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată a fost să-mi împart viața cu tine”, a scris Sandra Izbașa pe Instagram, în ziua nunții. 

Sandra Izbașa, cerută în căsătorie în ziua de Crăciun

Răzvan Bănică, actor și nepot al lui Ștefan Bănică Jr., i-a oferit sportivei cel mai frumos cadou în ziua de Crăciun, în urmă cu trei ani. Acesta și-a luat inima în dinți și i-a adresat frumoasei blondine marea întrebare. Fără să stea prea mult pe gânduri, Sandra Izbașa a răspune cu un mare "DA" cererii în căsătorie.

"DA !" Cel mai special Crăciun! Am primit cel mai minunat cadou pe care și-l poate dori o femeie vreodată! Încă de mici, cu toate visăm și ne proiectăm momentul în care prințul descalecă de pe calul său alb și ne mărturisește iubire veșnică! Prințul meu a făcut-o în dimineața de Crăciun, cu multă emoție, candoare, curaj și umor, într-un moment în care îmi doream enorm, însă nu îndrăzneam să îmi imaginez că ar putea fi posibil! Îți mulțumesc pentru că exiști, dar mai ales pentru că de acum, vom exista împreună pentru totdeauna! Te ador infinit!", a fost mesajul emoționant pe care l-a scris Sandra Izbașa pe Instagram, la acel moment. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel