Sânziana Negru a reacționat după ce ea și iubitul ei au aruncat la gunoi o sacoșă cu produse de la Lidl după ce anterior le promovaseră.
Recent, Sânziana Negru a devenit subiect de controversă după ce ea și iubitul ei au aruncat la gunoi o sacoșă cu produse de la Lidl, pe care anterior le promovaseră. Gestul lor a stârnit numeroase comentarii negative, fiind interpretat de mulți ca un act de risipă alimentară și lipsă de autenticitate.
Sânziana Negru a reacționat printr-un mesaj pe Instagram, adresat comunității sale, unde și-a exprimat regretul și a explicat contextul gestului.
Sânziana Negru a subliniat că autenticitatea este o valoare importantă pentru ea și că înțelege de ce unii dintre urmăritorii ei pot pune la îndoială acest aspect în lumina incidentului.
Ea a adăugat că dorește să se educe mai bine în privința risipei alimentare și că, pe viitor, va încerca să contribuie pozitiv în acest domeniu.
Mesajul ei a venit după câteva zile de reflecție, timp în care a încercat să se adune și să formuleze un răspuns adecvat. Sânziana a mulțumit, de asemenea, celor care au lăsat mesaje de susținere, declarând că acestea i-au adus recunoștință și confort în această perioadă dificilă.
„Acest mesaj este pentru voi, pentru comunitatea mea și pentru oamenii cu care am crescut și am învățat pe o perioadă mai lungă decât o zi sau un scroll rapid în feed-ul meu. Nu voi intra în toate detaliile, nu pentru că ele nu ar fi importante, ci pentru că nu cred că mai sunt importante acum când toată lumea pare că știe ce am făcut, care a fost intenția și mai ales adevărul sugerat.
Am greșit. A fost un gest pripit. A fost un gest pe care noi nu l-am sesizat în momentul respectiv. Nu a fost făcut din răutate, nu a fost premeditat, nu a fost gândit și, mai ales, nu a fost un gest făcut din nepăsare față de risipa alimentară. Am văzut că s-a comentat foarte mult lipsa de autenticitate. Autenticitate este o valoare în care eu cred foarte mult. Pot să înțeleg de ce o parte dintre voi nu credeți asta, mai cred și că fiecare are discernământ să creadă și să înțeleagă ce consideră. Eu nu cred că putem să punem semnul egal între a avea o valoare și a face o greșeală.
Bineînțeles că încerc și îmi doresc să mă educ în subiectul risipei alimentare și, dacă pe viitor voi putea contribui într-un mod pozitiv la acest fenomen, o voi face. Mai cred că educația se face cu blândețe și cu dragoste, nu cu ură și cu furie. Iar pentru aceia dintre voi care au lăsat mesaje jignitoare pentru gestul nostru.. vă doresc să aveți parte de iubire în viața asta, pentru că este lucrul de care avem cu toții nevoie ca să evoluăm.
Poate vi se pare că mesajul acesta a venit târziu. Zilele acestea au fost ca un moment de freeze pentru mine, în care am stat să mă adun și să formulez un gând.
Și vreau neapărat să mulțumesc persoanelor care au lăsat aici, și nu puține, mesaje de susținere. M-ați făcut să mă simt recunoscătoare pentru faptul că sunt acceptată ca un om și nu ca o mașinărie perfectă care nu se strică niciodată”, a spus Sâziana Negru pe Instagram.
VEZI ȘI: Șerban Huidu, mesaj pentru „puritanii care au aruncat cu noroi”: Mai ușor cu pianul pe scări! Ați uitat ce făceați voi?!:
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News