Schimbare neașteptată la iUmor! Șerban Copoț și Dan Badea, înlocuiți de Emi și Cuza: „Nici nu am stat pe gânduri”

Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: Emi, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Emi, Instagram

Antena 1 a anunțat cine sunt noii prezentatori ai emisiunii iUmor.

Se pare că emisiunea iUmor este plină de surprize de la o ediție, la alta. Dacă juriul a avut de suferit recent, când Mihai Bendeac a decis să plece fulgerător din cadrul formatului, în locul său venind la pupitru Nelu Cortea și Cătălin Bordea, de data aceasta, se pare că cei doi prezentatori, Dan Badea și Șerban Copoț, au spus și ei „adio” emisiunii de la Antena 1. Chiar dacă nu se cunosc încă motivele pentru care cei doi și-au încheiat colaborarea cu acest format, un lucru este cert: noii prezentatori au fost deja anunțați de către Antena 1. Așadar, spre surprinderea fanilor, Cuza și Emi de la Noaptea Târziu vor fi cei care vor prelua cârma emisiuni iUmor, sezonul 15.

„Să faci parte din echipa iUmor, un show cu tradiție, este o bucurie pentru noi. Când am primit propunerea de a prezenta sezonul 15 iUmor nici eu, nici Emi nu am stat pe gânduri. Este o bucurie profesională sa primești votul de încredere din partea unei echipe care a reușit sa facă istorie cu acest format.

Sperăm ca lucrurile sa decurgă așa cum ne dorim și telespectatorii să ne primească cu brațele deschise. Noi vom face tot posibilul să ne ridicăm la așteptările oamenilor care urmăresc si îndrăgesc acest show de ani buni și să reușim să ducem mai departe ceea ce au construit atât de bine Serban Copoț și Dan Badea”, a declarat Cuza de la Noaptea Târziu, pentru a1.ro.

VEZI și: Dan Badea, prima reacție după ce Șerban Copoț a anunțat că părăsește cârma emisiunii „iUMOR”: „Propuneri pot fi multe”

Cum a primit Emi invitația de a prezenta emisiunea

Emi mărturisește că telefonul primit de la Antena 1 a fost unul destul de neașteptat, însă spune că formatul li se potrivește de minune celor doi. Este vorba despre un show de comedie, ce se pliază perfect pe domeniul lor de activitate, spune colegul de formație a lui Cuza.

„Totul a început cu un telefon! Așa încep și căsnicii, și nașteri, și invitații la nuntă, și livrări de colete prin curier și restructurări de post! A fost ceva normal! Când am fost întrebați dacă ne-ar surâde ideea cred că a fost unul dintre momentele în care ne-am înțeles fără să ne spunem nimic unul altuia, pentru că până la urmă va fi o experiență nouă pentru noi, mai ales că este o emisiune de comedie, cumva pe nișa noastră, a ceea ce am făcut în online, unde putem fi noi și unde ne putem simți confortabil! Într-adevăr, ne-am gândit și la rate, la investiții, la ce ne mai ajută banii și am zis că e OK să mergem. Pentru că eu m-am însurat, Cuza și-a luat mașină scumpă, să mai recuperăm și noi”, a spus și Emi.

Citește și: Cătălin Bordea, dărâmat de durere după divorțul de Livia. Comediantul încearcă să fie optimist: "Mi-am pierdut soția, dar pe mine mă..."

Cum și-a anunțat Șerban Copoț retragerea din show

Chiar în ziua în care și-a sărbătorit cei 42 de ani, Șerban Copoț a ales să le dea fanilor vestea cea tristă și, anume, aceea că artistul nu va mai putea fi urmărit în cadrul emisiunii iUmor. Acesta a rămas însă rezervat până în ziua de astăzi cu privire la posibilele motive care stau în spatele deciziei neașteptate. 

„Vă mulțumesc pentru urări! 42 de ani! O petrecere reuşită este cea în care nu găseşti poze prea reuşite. Se pare că este o vârstă la care este binevenită o schimbare. O schimbare in bine, prin care îmi iau „La revedere” de la un colectiv cu care am lucrat 14 sezoane. Cu bune, cu rele, am fost acolo o gaşcă care a scris un capitol în umorul românesc. Fiecare cu părticica lui. Acum, a venit momentul să le urez mult succes şi să îmi văd de proiectele mele”, anunța prezentatorul la începutul lunii iulie.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel