Aurel Pădureanu, devastat de durere, în ziua în care Cornelia Catanga ar fi împlinit 64 de ani. Scrisoarea cutremurătoare pe care regretata artistă i-a lăsat-o fiului lor
Cântăreaţă de muzică lăutărească Cornelia Catanga a murit la 26 martie 2021, la vârsta de 63 de ani. În urma artistei au rămas soțul acesteia, Aurel Pădureanu, și fiul lor, Alexandru, pe care aceasta îl numea Andu.
Invitat în platoul emisiunii Exclusiv Vip, de la Prima TV, Aurel Pădureanu a vorbit despre durerea cu care a rămas să trăiască și spune că nu înțelege de ce oamenii îi trimit comentarii răutăcioase și îl critică pentru că merge la televizor să vorbească despre soția sa.
„Se spune că prima aniversare a unei persoane dispărute este cea mai grea, când îți dai seama că a trecut un an, că este pentru prima oară când nu este lângă tine”, i-a spus Cristi Brancu lui Aurel Pădureanu.
„De câte ori spun așa pe posturile de televiziune, îmi trimiți oamenii mesaj: iar vine bătrânul ăsta, iar vine să vorbească de Cornelia. Te rog să mă crezi, Cristi, că nu am o ură personificată, îmi e silă câteodată de oamenii ăștia. De ce să procedeze la maniera asta, când știi că i-a murit omul cel mai drag, după 34 de ani, să plec singur și să mă întorc singur acasă. Nici nu știi ce se petrece în sufletul meu.
Mai cânt pe la restaurant, îi mulțumesc bunului Dumnezeu că încă sunt în forță, că încă pot să îmi fac profesia la un nivel excepțional de frumos și de bine, dar lipsa ei pe mine mă doboară enorm de mult și răutatea asta a oamenilor”, a povestit Aurel Pădureanu în emisiunea de la Prima TV.
„Anul trecut, de ziua ei, am fost la un restaurant împreună. Era extraordinar de veselă, dar tot te citea pe fața ei tristețea, avea o față tristă. A stat cu noi, cu Alexandru, ne-am întors acasă. (...) Era o gospodină excepțională. Nu am întâlnit în viața mea. Știi ce îmi spunea de foarte multe ori: eu dacă am să mor, nu ai să găsești în viața ta o femeie ca mine. Și ăsta e purul adevăr. Nu am să găsesc în viața mea.
Cornelia a avut o chestie fantastică. Sunt artiști care prin simpla lor apariție electrizează publicul. Ea avea o chestie de la Dumnezeu, când apărea, toată lumea era de o veselie nemaipomenită, știa să își facă meseria. Eram doi artiști total diferiți”, a mai spus soțul artistei.
„Aseară, Aurel Pădureanu nu a putut să doarmă și la 1:00 noaptea în povestea că simțea nevoia să iasă pe străzi să își strigă durerea și mie spus că el băiatul, Alexandru, nici nu a vrut să meargă la mormânt pentru că el consideră că nu e acolo mama lui”, a spus Cristi Brancu.
„Am vrut să mergem pe la 2:30 -3:00 să aprindem o lumânare, că e ziua ei. Mi-a spus: Nu merg tăticule. Nu vreau. Nu te supăra pe mine, dar nu cred că e mama acolo. Și după amiază a postat pe Facebook scria: Mama, te iubesc, îmi vine să vin după tine, îmi vine să te scot de acolo și să te iau acasă să te iau lângă mine.
Îl găsesc mereu plângând. Eu sunt în altă cameră, el este în altă cameră, stă mai mult pe calculator și stă și plânge, îl găsesc câteodată cu poza Corneliei și îmi spune: tată, nu pot să cred că mama e moartă, nu pot să cred.
„Așa îmi spunea acum 34 de ani, când am cunoscut-o, dacă o să fac un copil, o să îi pun numele Andu”, a explicat Aurel Pădureanu, înainte să citească scrisoarea scrisă de soția sa pentru fiul lor.
„Alex Alexandru Andu,
Mami te iubește sincer și necondiționat. Dacă mor, te voi lua cu mine, nu te voi lăsa în lumea asta mizeră plină de ură și multă perversitate, să te folosească drept paravan. Nu uita că mami tău respiră prin tine, văd prin tine. Îmi este sete de tine în fiecare clipă. Vreau să ai o familie frumoasă, așa cum am avut o eu cu tati”, i-a scris Cornelia Catanga fiului său.
„Ne-am divinizat unul pe celălalt. Ne-am iubit enorm de mult. Am iubit-o pe Cornelia și am să o iubesc până în momentul când mă voi duce după”, a încheiat Aurel Pădureanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News