După cum știm cu toții, există momente de încercare în care stările de descurajare ne urmăresc - ne urmăresc ca și cum ar aștepta să cădem, pentru a nu ne mai ridica niciodată. În aceste zile, propriile noastre emoții lipsite de strălucire sunt hăituite de gânduri care ne latră că nimic nu este în regulă cu viața noastră.
În aceleași zile, chiar și cea mai mică dorință a noastră de a ne despărți de aceste stări dureroase este împinsă sub valurile de îndoială, astfel încât hotărârea noastră de a nu ne scufunda într-o stare de rău se simte ca o luptă zadarnică împotriva inevitabilului!
Atunci când cădem în stări din ce în ce mai profunde de descurajare, aproape că putem auzi aceste cuvinte nespuse în sinea noastră: "Ce rost are? De ce să ne mai chinuim?" Apoi, ca și cum am auzi de la însăși soarta, acceptăm ca ghid starea de tristețe a unor stări negative de tipul "nu se poate". Oare așa trebuie să fie? Trebuie să ne identificăm cu ceea ce ne descurajează? Răspunsul la aceste întrebări este categoric nu!
Stările negative, toate energiile întunecate care ne enervează, reușesc să ne secătuiască doar pentru că sunt capabile să ne facă să vedem imagini încărcate mental și emoțional ale înfrângerilor din trecut. Aceste imagini, extrase din depozitul amintirilor noastre, par atât de reale încât validează existența concluziilor noastre negative, ceea ce ne aduce la o lecție-cheie care merită o atenție deosebită din partea noastră pentru a găsi adevărata fericire în această viață.
Singura putere pe care stările întunecate și descurajante o au asupra noastră este aceea că ne fac să ne identificăm cu sentimentele de neputință. Iar atunci când astfel de sentimente puternice de inutilitate sunt însoțite de ceea ce este văzut, în mintea noastră, ca fiind valabil, deoarece ne este dat să ne amintim inconștient considerentele care le fac să fie așa, atunci bum! Capcana este întinsă. Devenim prizonierii involuntari ai imaginației noastre negative!
În primul rând, trebuie să știm în inimile noastre că adevărata noastră natură nu a fost creată pentru a trăi ca prizonieri ai vreunei condiții întunecate. Dacă nu ați mai auzit acest lucru până acum, atunci auziți-l acum: nicio putere de pe pământ nu-l poate reține pe sufletul care caută eliberarea în adevărul necuprins. În continuare, realizăm - în orice profunzime pe care o putem concepe - că conștiința noastră este o trăsătură vie și inteligentă a eternului Acum în care locuiește - și că același Acum atemporal este omniprezent. El locuiește deja pretutindeni, fără să cunoască granițe, potrivit yourtango.com
Și aici surprindem un alt adevăr atemporal: nimic din univers nu poate capta conștiința noastră, așa cum nici un nor nu are puterea de a învălui cerul. Ceea ce ne învață aceste ultime descoperiri este că conștiința noastră de descurajare, sau orice stare negativă de altfel, transcende granița acesteia și locuiește deja dincolo de limitele întunericului care o limitează. Acest lucru ne aduce la acest adevăr care distruge descurajarea: ori de câte ori ne acordăm atenția la sarcina interioară de a lucra pentru a transcende o anumită stare întunecată care acționează în noi, atunci, în același moment, chiar dacă nu vedem roadele imediate ale efortului nostru, vom fi început deja să ne eliberăm de restricțiile sale. Pentru că efortul nostru de a fi conștienți de starea noastră în loc să rămânem captivi, energii proaspete ne inundă și ne traversează, ridicându-ne în noua înțelegere că ceea ce suntem nu poate fi niciodată reținut!
Dorința noastră de a aduce acea stare întunecată, descurajată, în conștientizarea ei - în loc să îi permitem să definească ceea ce conștientizăm - a schimbat însăși relația noastră cu viața! Acum, calea ascendentă din față, care ne era închisă cu doar o clipă înainte, își deschide larg poarta îngustă pe măsură ce ne deschidem către resursele nesfârșite ale unui Adevăr Viu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Vezi versiune mobil