Naționala feminină de handbal începe azi Campionatul European, iar primul obstacol este Germania.
”Tricolorele” sunt gata de debutul la turneul final din Danemarca, fără pivotul Crina Pintea și extrema Laura Moisă, ambele cu diagnosticate pozitiv cu Coronavirus.
Selecționerul Bogdan Bucea vede partea plină a paharului și este sigur că fetele sale pot suplini absențele celor două jucătoare.
”Orice jucătoare pentru echipa României este importantă. Laura Moisă și Crina Pintea au jucat la ultimele turnee finale, au jucat în acest sezon în Champions League, puteau aduce un mare plus naționalei. Dar nu avem ce face, mergem înainte, cum am spus-o de multe ori, e cel mai ușor să te plângi de condiții sau de neajunsuri. Cel mai important este să credem în șansa noastră, să fim disciplinați și focusați” – Bogdan Burcea, selecționer echipa națională de handbal a României.
Antrenorul și staff-ul său au făcut strategia pentru confruntarea cu Germania, de diseară, de la ora 19.00.
” Echipa în sine este un atu al nostru. Le spuneam și fetelor : dacă jucătoarele de la 9 metri reușesc să ”îmbrace” jocul Cristinei Neagu, sunt convins că vom avea succes. Fetele trebuie să fie și ele convinse de asta, să aibă încredere în forțele proprii și în ce am pregătit în aceste zile și să lupte pentru victorie până în ultima fracțiune de secundă” - a mai spus acesta.
Meciul României cu Germania este în direct la Digisport, Telekomsport și Look Sport.
Eliza Buceschi
Nicoleta Dincă
Alexandra Dindiligan
Yuliya Dumanska
Ana Maria Iuganu
Cristina Laslo
Ana-Maria Măzăreanu
Cristina Neagu
Lorena Ostase
Anca Polocoșer
Andreea Popa
Laura Popa
Ana-Maria Savu
Sonia Seraficeanu
Alexandra Subțirică Iovănescu
Ana-Maria Țicu.
După meciul cu Germania, pentru ”tricolore” urmează la 5 decembrie disputa cu Polonia, iar apoi partida cu Norvegia, ultima din grupă, la 7 decembrie.
Herning va găzdui echipele A (Franța, Danemarca, Muntenegru, Slovenia) și grupa B (Rusia, Suedia, Spania și Republica Cehă).
Kolding va găzdui echipele grupei C (Olanda, Ungaria, Serbia și Croația) și grupei D (România, Norvegia, Germania și Poloni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News