Adrian Bulgaru, psihoterapeut, a explicat care sunt semnele că o persoană nu este pregătită să intre într-o relație, dar și care sunt cauzele pentru care putem fi nefericiți alături de persoana potrivită.
Adrian Bulgaru, psihoterapeut, a explicat faptul că putem fi nefericiți chiar și alături de o persoană care ar putea părea potrivită, dacă etapa în care ne aflăm în viață este una nefavorabilă pentru a fi într-o relație. Adesea, după o relație nereușită, ne dorim un partener diferit, care să aducă exact ce a lipsit înainte. Cu toate acestea, uneori suntem încă atașați de vechile tipare și nu suntem pregătiți pentru noua relație. De multe ori, când suntem bine cu noi înșine și avem obiective personale care nu includ un partener, independența devine prioritară. Intrarea într-o relație este o decizie conștientă, iar în cadrul acestui proces trebuie să fim dispuși să facem compromisuri.
„Putem fi nefericiți alături de persoana potrivită la momentul nepotrivit. De foarte multe ori, atunci când schimbăm tiparul relațional, avem tendința să ne dorim un alt tip de partener care să fie așa cum ne-am dorit noi în relația de dinainte. Și găsim acel partener, dar nu suntem fericiți pentru că suntem obișnuiți cu tiparul de dinainte. Sunt momente în viață în care pur și simplu suntem bine cu noi înșine, avem planuri de viitor care nu includ un partener și atunci vom avea tendința de a ne ține departe de orice gând ce duce în direcția asta. Foarte multe persoane se duc pe zona asta de independență și au tendința să creadă că dacă intră într-o relație își vor pierde această independentă. Intratul într-o relație este o decizie, o alegere. Factorii care te îndreaptă în direcția unei relații țin și de dezvoltarea noastră umană. Noi ne naștem egoiști, suntem ființe egoiste. În momentul în care ne ducem în direcția unei relații, vom fi dispuși să facem niște compromisuri, vom învăța că fiecare dintre noi este unic și ne ducem într-o relație, de foarte multe ori, pe fondul curiozității”, a precizat Adrian Bulgaru, psihoterapeut.
Te-ar putea interesa și: Cristina Trepcea, psihoterapeut: De ce nu pleacă oamenii din relații toxice și cum să îmbrățișăm singurătatea
În anumite perioade ale vieții, alegem să ne concentrăm exclusiv pe noi înșine, pe carieră sau alte obiective personale, fără a simți nevoia de a împărtăși această etapă cu altcineva. Adrian Bulgaru, psihoterapeut, explică faptul că atunci când avem dificultăți în comunicarea sentimentelor, în empatie sau în acceptarea ideii de „noi” în loc de „eu”, este un semn că nu suntem pregătiți pentru o relație. Această etapă poate fi una normală și necesară în dezvoltarea noastră personală, oferindu-ne timpul necesar pentru a ne pregăti emoțional pentru o eventuală relație viitoare.
„În viață, trecem prin mai multe etape. Se întâmplă ca în anumite perioade să fim foarte bine noi cu noi și să nu ne gândim că am putea împărtăși acest bine și cu altcineva. De foarte multe ori, avem tendința să ne focusăm pe călătoritul singuri, pe carieră, pe anumite obiective și nu prea ne mai stă mintea la o relație. Dacă avem probleme cu împărtășitul sentimentelor, cu comunicarea sau empatia, atunci nu prea suntem pregătiți pentru a intra într-o relație. Se spune că unul dintre semnele principale pentru care o persoană nu este făcută să intre într-o relație la momentul acela este că îi este foarte greu să spună „Noi” în loc de „Eu”, a explicat Adrian Bulgaru, psihoterapeut, în cadrul emisiunii „Super Neatza cu Răzvan și Dani”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News