Părintele Vasile Ioana a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, importanța Sfintei Împărtășaniei, înainte de Crăciun.
În prag de Ajun al Crăciunului, părintele Vasile Ioana a fost invitat în cadrul emisiunii „Pastila de frumusețe”, acolo unde a vorbit despre marea sărbătoare care bate la ușile românilor. Printre altele, duhovnicul a vorbit și despre importanța Sfintei Împărtășaniei, înainte de Crăciun.
Părintele Vasile Ioana susține că „Sfânta Împărtășanie este cel mai înalt act pe noi noi putem să-l facem de Crăciun”.
„Sfânta Împărtășanie este cel mai înalt act pe noi noi putem să-l facem de Crăciun. Degeaba ai mari bucate, degeaba ai salata de beof pe masă, degeaba ai totul, dacă nu l-ai luat pe El în sufletul tău. Ferice de creștinii practicanți, iubitori adevărați, minunați, care au postit, dar înainte de Crăciun s-au spovedit și, și-au mărturisit păcatele și în ziua de Crăciun au mers în pace, în smerenie, și-au deschis gura în fața altarului și au luat trupul și sângele lui Isus și Isus a venit din Înaltul cerului prin credință în Duhul Sfânt, prin invocare. Ți se dă împărtășanie, nu o iei tu, tu stai și aștepți pentru că Domnul vine și face această lucrare și primești pe Hristos în tine și El te înnoiește, te luminează și tu devii o flacără vie de iubire, îi mulțumești lui Dumnezeu pentru toate darurile și Crăciunul devine un prilej ca El să se nască, nu într-o peșteră săracă, ci în trupul tău, în ființa ta și tu să-l primești cu dragostea ta și să-i dai sufletul tău, să îi dai pacea ta, să îi dai voința ta, bunătatea ta, bucuria ta. În acel moment se naște această unire cu Hristos, pentru care El a venit pe pământ. El nu a venit istoric, să se nască și gata. El nu a înviat istoric, „l a înviat și înviază perpetuu, El se naște perpetuu, El crește în noi, cu noi, pentru că El este printre noi , este cu noi, El este viața noastră. Am oameni care, atunci când mă întâlnesc cu ei, îmi spun chestii din viața lor, pentru că, în fața unei prezențe de har, începi să te gândești puțin la viața ta, să vezi unde ai greșit tu și se naște acea lumină dumnezeiască, în care vrei să fii mai bun”, a spus părintele Vasile Ioana, în exclusivitate pentru Spectacola.
Rolul colindelor de Crăciun. Părintele Vasile Ioana: „Este un simbol al bunei primiri” / VIDEO
„Noi, acum, am făcut curățenie în peștera noastră, în sufletul nostru, ne-am spovedit, am ținut puțin post, ne-am purificat și L-am ajutat, L-am invitat pe El să vină și în sufletul nostru. De aceea, colindătorii vin dinafară și anunță venirea și tu deschizi ușa și le oferi un măr, un covrig. Este un simbol al bunei primiri al acestei vești. Ei, colindătorii, reprezintă îngerii.”, a declarat Părintele Vasile Ioana, în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe, de la Spectacola, DC News și DC Medical.
Urmărește emisiunea integrală mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News