Astrologul Nicoleta Ghiriș, specialist în astrologie occidentală, metafizică chineză (astrologie chineză, specialist feng-shui) și numerologie, vine cu semnificația zilei de 11 februarie 2022.
„Data de 11 februarie vine cu o energie asociată soarelui în astrologie, chiar dacă noi vorbim despre numerologie și energia cifrei respective. O să avem senzația că mutăm și munții din loc, că suntem extrem de ambițioși. Ar trebui să avem abiția aceasta și impulsivitatea controlate și să muncim, dar nu până la epuizare, sau nu neapărat asociat tiraniei, să îi folosim pe ceilalți ca să ne urmărim noi scopul, adică să nu fim machiavelici”, a explicat pentru Spectacola, astrologul Nicoleta Ghiriș.
„Astăzi suntem vorbăreți și energici, capabili de multe lucruri, putem tranzacționa orice, cu mare verva. Avem tendința spre agresivitate si nerăbdare si de aceea este nevoie sa ne acordam puțin timp de gândire înainte sa acționăm/ vorbim. Putem deveni ușor autoritari. Este nevoie sa structurăm si sa canalizam energia de putere ce ne însoțeste astăzi spre lucruri/ fapte durabile si benefice noua. Se spune pe buna dreptate: “da puterea/ funcția in mâna cuiva ca sa vezi cine este”- despre asta este vorba astazi. Zi de putere bine înțeleasă sa ave.”, a scris astrologul Nicoleta Ghiriș pe pagina ei de Instagram.
„Începe o lună energetică care ne aduce în prim plan o energie de îmbolnăviri și ar trebui să încercăm să o diminuăm, pentru a nu crea mai mult disconfort, orice energie negativă poate fi combătută și prin atitudinea noastră, fiind astfel recomandat să încercăm să facem cât mai mult bine în această perioadă, dezamorsând încetul cu încetul această energie.
Energia centrală de îmbolnăviri poate aduce o perioadă cu predispoziție spre o creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri. Se recomandă orice culoare de Metal– alb, gri, în mijlocul caselor/spațiului de birou, pentru a împiedica energia de îmbolnăviri să se propage. Există și remedii împotriva acestei energii. Este recomandat să evităm centrul spațiului în care trăim sau locuim, pentru orice discuții importante sau aprinse, sau cumva să dormim în această zonă a casei (poate dețineți acolo o canapea).
Luna aceasta este luna Tigrului de apă, o lună în care vom deveni mai justițiari (vom cere mai des dreptate), vom avea mai multă inițiativă de investiții, multe mici companii vor dori să își deschidă porțile în acesta lună, idei noi de business vor fi vehiculate.
Încercați să petreceți cât mai puțin timp posibil în mijlocul caselor și al birourilor, chiar și pentru a semna acte importante, dar și pentru orice discuție de business sau legată de relații. Zona centrală va rămâne tot anul afectată și cu mare nevoie de protecție.
Bineînțeles- fiecare zodie va fi influențată pozitiv sau negativ într-un anumit domeniu.
Zodiile și energia ce va guverna această lună pe fiecare dar și remediile necesare sunt:
Șobolan: 1924, 1936, 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020
Umbrela energiei pierderilor, slăbită, este prezentă în această lună în semnul vostru. Datorită faptului că se creează cu energia umbrela a lunii o energie extrem de benefică de noroc financiar și material, este recomandat să captați orice câștig înregistrați, mai ales în zona carierei. Luna aceasta puteți primi o prima sau mărire nesperată, un job nou, cu toate că toate indiciile ar duce către potențiale pierderi. Este bine să vă înconjurați totuși de nativi Dragon și Maimuță, să vă ajute să investiți corect sau sa luați decizia corectă. Culorile pe care ar trebui să le adoptați această luna sunt albastru și negru.
Vezi aici HOROSCOPUL integral.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News