Sfânta Filofteia este sărbătorită anual pe data de 7 decembrie.
Sfânta Filofteia se sărbătorește miercuri, 7 decembrie, fiind una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini, marcată cu Cruce Roșie în calendar. În acest sens, există câteva lucruri pe care toți credincioșii trebuie să le facă, pentru a avea noroc și sănătate, însă sunt și câteva lucruri interzise pe data de 7 decembrie, dacă nu vrei să ai ghinion tot anul.
Sfânta Filofteia este cunoscută ca fiind și Ocrotitoarea Țării Românești, așadar toți creștinii trebuie să respecte anumite datini, în această zi sfântă.
Potrivit tradiției, creștinii nu trebuie să folosească pe data de 7 decembrie niciun obiect ascuțit. Pâine trebuie să fie ruptă, și nu tăiată.
Mai mult, în această zi este bine să se dea de pomană oamenilor săraci, întrucât tradiția spune că cei ce vor face aceste gesturi vor fi feriți de rele și de problemele de sănătate.
De asemenea, cei care vor să se căsătorească trebuie să ajungă pe data de 7 decembrie la racla cu moaștele Sf. Filofteia, deoarece aceasta poate face minuni.
Astăzi nu se face niciun fel de treabă gospodărească, adică nu se calcă, spală sau nu se fac nici alte treburi ale câmpului. Cei care vor face aceste lucru, vor atrage rele asupra familiei lor.
Și pentru femeile care vor să rămâne însărcinate este o zi buna astăzi, întrucât dorința le poate deveni realitate, dacă se roagă la icoana Sfintei Filofteia.
Sfânta Muceniță Filofteia are doar 12 ani și a trăit în sudul Dunării, în secolul al al XIII-lea, potrivit crestinortodox.ro. Sfânta a fost crescută într-o familie de țărani, iar principala ei preocuparea era să-i asigure hrana tatălui său, care muncea la câmp. Însă, fiind extrem de milostivă cu cei săraci, în drum spre părintele său, aceasta împărțea din bucate oamenilor nevoiași, lucru care nu era deloc pe placul tatălui său. Într-o zi însă, acesta s-a înfuriat foarte tare, pentru că a aflat adevărul și a lovit-o pe aceasta cu putere, rănind-o la picior.
Sfântul ei trup, rămânând pe pământ cu sânge încă curgând din piciorul cel tăiat, strălucea atât de tare încât lumina şi locul dimprejur. Tatăl său, cuprins de spaima, mergând să o ridice, nu putea nici să se apropie, nici să se atingă de dânsa, poate pentru strălucirea slavei celei dimprejurul ei, sau poate şi pentru nevrednicia sa.
Dacă a văzut această minune, a alergat în cetate şi mergând la arhiepiscop şi la autorităţi le-a spus cum s-a întâmplat şi cum sfântul ei trup zace acum pe pământ şi cum este înconjurat de multă lumină. Arhiepiscopul, împreună cu toţi arhiereii, cu tot clerul şi cu toţi cei mari ai cetăţii şi mulţime de popor, auzind lucrul acela minunat, au alergat cu făclii şi tămâie, cu slujbe şi cu rugăciuni; şi, ajungând, au văzut trupul său strălucind cu lumină dumnezeiască.
Tradiţia consemnează faptul că Sfânta Filofteia nu a putut fi adusă în cetatea Târnovei datorită faptului că trupul său s-a făcut atât de greu încât nu a putut fi ridicat de pe loc cu nici un chip. Episcopul locului, înţelegând că voia muceniţei era alta decât de a merge în Târnovo, a început a rosti la căpătâiul ei nume de cetăţi, mănăstiri şi biserici. Doar atunci când a fost pomenit numele Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, trupul ei a putut fi mutat din loc, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News