AnneMarie Iliescu, blogger la Your Spa Destination, a realizat, în exclusivitate pentru cititorii Spectacola, o scurtă analiză a beneficiilor aduse de o vizită la Sângeorgiu de Mureș.
„La Sângeorgiu de Mureș, nămolul și apele sărate sunt cele două minuni naturale prin care oamenii sunt tratați pentru anumite afecțiuni. Apa de la Sângeorgiu de Mureș are cel mai mare concentrat de iod din Transilvania, acesta fiind un compoment benefic în longevitatea umană.
O mare atracție turistică din stațiune este castelul Mariaffy care a fost construit in secolul XIX-lea și este renumit prin luxul său fiind înconjurat de stejari seculari.
Turiștii caută și pădurea și dealul Pițigoi deoarece acolo găsesc o priveliște unică de văzut și fotografiat, cât și pentru aerul mult mai curat care ajută la relaxarea sistemului nervos. Aici se găsește și pârtia de ski pentru iubitorii acestui sport.
Turiștii care vin la baza de tratament caută să aibă grijă de sănătatea lor prin următoarele proceduri recomandate de către medicul specialist:
- Împachetarea cu nămol, fiind indicată în afecțiunile cronice ale sistemului nervos periferic, afecțiuni reumatismale cronice.
- Baia sărată în cadă sau bazin este indicată în afecțiunile aparatului locomotor, hipotiroidie.
- Aerosolii sunt indicați în afecțiuni precum sinuzite, laringite, amigdalite cronice sau acute sau afecțiuni bronho-pulmonare.
- Reflexoterapia este indicată pentru circulația sangvină, tensiunea arterială, metabolismului
- Hidroterapia prin duș subacval este indicat pentru atrofii musculare, afecțiuni posttraumatice, deficite motorii sau duș scoțian care este indicat pentru hipotiroidism, tulburări de reglare a circulației superficiale.
La Sângeorgiu de Mureș porțile caselor sunt din lemn sculptate diferit și au o frumusețe aparte, ele numindu-se porți tradiționale.
Localnicii din stațiune sunt meșteri cu vechime, ei practicând astfel sculptura, ceramica, olăritul, scrisul pe ouă, fierăria, dulgheritul.
Mâncarea tradițională din această zonă se asortează de minune cu un pahar cu țuică, după spusele localnicilor și obiceiurilor lor.
Turiștii iubitori de natură vizitează cu drag rezervația naturală Stejarii Seculari de la Sângeorgiu de Mureș”.
AnneMarie Iliescu, blogger
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News