Silviu Mircescu și Silviu Costache fac echipa de zece ani. Cum a fost pentru ei pelicula „Băieți deștepți”.
Silviu Mircescu și Sergiu Costache sunt doi actori foarte apreciați în România. Ei au jucat împreună în mai multe filme, dar și în numeroase piese de teatru. Văzundu-i foarte implicați, am vorbit cu ei în cadrul unui eveniment special, acolo unde a fost derulat din nou filmul „Băieți deștepți”, producție realizată de Tiberiu Ioana prin „ajutorul prietenilor și al pasiunii”.
Acest film a fost o încercare de „film de acțiune comercial” pe modelul celor americane, iar Tiberiu Ioana poate spune că „și-a îndeplinit unul dintre visurile copilăriei”.
Fiind prezenți și cei doi actori la eveniment, echipa Spectacola a reușit să obțină câteva păreri despre pelicula care a ocupat locul doi în box office-ul din weekend-ul în care a avut și premiera.
Silviu spune că, deși sunt și păreri negative, este mulțumit de rezultatul total al producției. Este un fapt știut că el și Sergiu Costache fac echipă bună de ani de zile. Colaborarea dintre cei doi durează de cel puțin zece ani, fiind unul dintre cele mai bune „duo”-uri din lumea artistică.
Silviu Mircescu: „Suntem foarte mulțumiți, e din ce în ce mai bine. Am fost locul doi weekend-ul trecut, în box office. Să spunem că va fi din ce în ce bine. Am fost bine primiți de public. Am primit numai cuvinte de laudă deocamdată. Bine, am înțeles că sunt și câteva recenzii mai puțin bune, ceea ce e normal. Dacă n-ar fi și rezultate negative, ar fi „prea perfect”. În rest e totul bine. N-am apucat să văd și nu mă uit, dar știu că sunt, iar asta e foarte bine. Așa trebuie să fie.”
Sergiu Costache nu a reușit să vizioneze nici avanpremiera, dar nici premiera filmului care a avut loc pe 13 octombrie, dar, cu toate astea, el era entuziasmat pentru pelicula în care a jucat. Ca de obicei, echipa făcută cu Silviu le-a adus numai roade bune.
Sergiu Costache: „Nu am văzut filmul, habar nu am. Am emoții. Eram în turneu când au fost avanpremiera și premiera. Sunt și eu curios să văd ce s-a întâmplat. Părerile sunt ok, sunt de bine, sperăm să vină și oameni acu. Până și cei de la Hollywood sunt contestați și au recenzii negative. De ce n-am fi noi? |E ok și „reclama” negativă, important e să vină lumea. Asta e important.”
Vezi și: Tiberiu Ioana, producătorul general „Băieți deștepți”. Filmul făcut „din pasiune, nu pentru bani”
Fiind prieteni și colegi de scenă de atât de mult timp, l-am întrebat pe Sergiu cum preferă să lucreze cu Silviu, în echipă sau ca rivali, având în vedere că în serialul „Clanul”, cei doi nu sunt în ape atât de bune:
„Silviu este un profesionist și indiferent de rolurile pe care noi le avem își face treaba bine, eu la fel, am o opinie bună, ne înțelegem foarte bine, suntem prieteni foarte buni. Se reflectă și chestia asta în munca pe care o depunem. Momentan suntem la Clanul și trebuie să ne concentrăm pe acesta, mai avem un scurtmetraj pe care l-am filmat în vară, trebuie să apară, tot cu Silviu Mircescu l-am făcut. ”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News