Simona Halep are la dispoziție 20 de zile pentru a contesta decizia conform căreia este acuzată de dopaj.
Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj. Doi avocați de la Sports Resolutions au anunțat oficial faptul că românca este considerată a fi vinovată, în scandalul de dopaj, unde a fost testată pozitiv la Roxadustat, la US Open 2022. Acum, timp de 20 de zile, campioana are posibilitatea de a contesta această hotărâre, încercând, în continuarea, să-și dovedească nevinovăția. În cazul în care Simona Halep se hotărăște să accepte decizia luată și să recunoască ilegalitatea care s-a produs, atunci pedeapsa s-ar putea diminua și ea cu un an de zile.
„Actul de acuzare de dopaj i-a fost adus la cunoştinţă lui Halep. Faza de investigaţie a luat sfârşit. De acum înainte, Simona Halep are la dispoziţie 20 de zile, fie să conteste actul de acuzare, fie să încheie, există şi această posibilitate, un acord de recunoaştere care i-ar reduce de la 4 ani, cât este sancţiunea standard, la 3 ani,” a transmis Paul Ciucur, la TVR, potrivit sport.ro
Mai mult, Paul Ciucur vorbește și despre cele două variante valabile în cazul diminuării pedepsei.
„Ar fi două variante: reducerea sancțiunii sau minimizarea pagubelor, reducerea pe cât posibil în funcție de anumiți pași, după cum spuneam, o eventuală recunoaștere. Fie marșarea pe un sabotaj intenționat, dar asta presupune, desigur, o persoană care să fie dispusă, disponibilă și care să fi procedat, fără știrea ei, la această contaminare intenționată,” a adăugat Paul Ciucur.
De asemenea, un alt avocat, Dan Mihai, a vorbit despre posibilitatea în care substanța ilegală ar fi putut ajunge în organismul Simonei Halep. Dacă, în alte cazuri, este posibilă contaminarea prin intermediul alimentației, în cazul sportivei, avocatul spune că nu este cazul. Tocmai de aceea, rămâne în picioare ideea conform căreia cineva a vrut să-i facă rău intenționat Simonei.
„Posibil ca o anumită persoană din familie să folosească, în mod legitim, acel medicament și acest Roxadustat ar fi putut sa ajungă, direct sau indirect, în corpul Simonei. E mai ușor de demonstrat. Este cazul italiencei Sara Errani depistată pozitiv cu Letrozole, exemplu mai recent, sa spunem, în care asta clamat fosta finalistă de la Roland Garros: faptul că contaminarea s-a întâmplat ca urmare a interacțiunii unor medicamente folosite de mama ei, diagnosticată cu cancer la sân, a scăpat Femara peste pastele tortellini pe care i le pregătea când jucătoarea și-a vizitat familia.
Contaminarea prin mâncare presupune o cantitate mică de substanțe. Aici, în cazul sportivei Simona Halep, vorbim de o substanță a cărei cantitate nu contează pentru a constitui o încălcare anti-doping, a regulilor anti-doping, însă acest gen de substanță este greu de detectat în urină.
Din informațiile pe care le avem în momentul de față, acea probă a fost dată prin urină. În opinia mea este o șansă destul de redusă ca, prin contaminare în mâncare, alta decât intenționată, să se fi putut regăsi o asemenea cantitate de Roxadustat. Singura variantă ar rămâne o contaminare intenționată, o cantitate suficientă,” a spus Dan Mihai, un alt avocat român aparținând de Sports Resolutions, notează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News